Oficial Liber de contract! Fotbalistul de 1.200.000 € din SuperLigă semnează cu o nouă echipă și va juca în Europa
articol scris de Digi Sport16.06.2025, 10:50
Aventura Alessandro Murgia (28 de ani) la Hermannstadt a ajuns la final.
SuperLiga SuperLiga: U Cluj - Csikszereda, sâmbătă, 19:00, DGS 1
La Liga: Real Madrid - Real Sociedad, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Clubul din Sibiu a făcut anunțul pe rețelele sociale, astfel că mijlocașul central a rămas liber de contract, deși anterior îi fusese propusă prelungirea.
”Mulțumim pentru tot, Alessandro Murgia! Înțelegerea contractuală dintre A.F.C. Hermannstadt și mijlocașul italian a încetat, iar (și) pe această cale îi dorim lui Sandro mult succes în următoarele provocări pe care și le va asuma în carieră!”, au scris sibienii pe Facebook.
- 70 de partide, șase goluri și patru pase decisive sunt cifrele lui Murgia de la Hermannstadt.
Alessandro Murgia semnează cu Universitatea Cluj!
Așa cum digisport.ro a anunțat în exclusivitate, echipa care a câștigat cursa pentru serviciile lui Murgia este Universitatea Cluj, care va reprezenta România în Conference League în sezonul 2025/2026.
Alessandro a bătut palma cu ”Șepcile roșii” pentru un contract valabil timp de două sezoane, unde va avea un salariu lunar de 15.000 de euro. Cotat la 1,2 milioane de euro, Murgia e unul dintre cei mai valoroși străini din România. De asemenea, se laudă cu 71 de meciuri în Serie A, pentru Lazio și SPAL.
În ultimele două sezoane, Murgia a fost împrumutat de Hermannstadt de la SPAL. Contractul său cu formația din Serie B se încheie vara aceasta, pe 30 iunie. Cei de la 'U' Cluj nu mai așteaptă acum decât confirmarea Federației Italiene de Fotbal, iar apoi vor anunța oficial mutarea.
Etichete: u cluj , hermannstadt , alessandro murgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Conferinţa anuală internaţională pe probleme de securitate de la Munchen continuă și sâmbătă, după...