Video Lovitură de proporții pentru Universitatea Craiova: Adrian Rus!
articol scris de Digi Sport23.08.2026, 19:39
Adrian Rus (30 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova, s-a accidentat în meciul cu Voluntari, din etapa a 6-a din SuperLigă.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
În minutul 15, fundașul a vrut să trimită un șut la poartă, însă a lovit și mingea, și un adversar în același timp. Pentru un moment, piciorul parcă i-a rămas blocat în aer după contact.
Adrian Rus s-a accidentat grav cu Voluntari! Este suspect de ruptură de ligamente încrucișate și ar putea lipsi tot restul anului
Fundașul a acuzat imediat probleme și a primit îngrijiri medicale. După o discuție cu medicii pe margine, a decis să forțeze și să mai încerce, însă nu a rezistat mult. În minutul 18, nu a mai putut continua partida și a fost înlocuit de Romanchuk.
Ulterior, pe banca de rezerve, Adrian Rus a fost surprins în lacrimi.
Din primele estimări, Rus este suspect de ruptură de ligamente încrucișate, supranumită și ”cea mai urâtă accidentare pe care o poate avea un fotbalist”.
Dacă diagnosticul se confirmă la RMN, stoperul ar putea lipsi de pe teren cel puțin până la finalul acestui an, notează fanatik.
În orice caz, accidentarea lui Adrian Rus reprezintă o lovitură de proporții pentru formația lui Filipe Coelho, chiar dacă este indisponibil pentru returul cu Ararat-Armenia.
Chiar și în cazul unei înfrângeri, Universitatea Craiova ar resimți din plin absența sa în faza principală a Conference League, fiind unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei.
Video cu momentul accidentării lui Adrian Rus cu FC Voluntari
Pentru Universitatea Craiova urmează meciul cu Ararat-Armenia
Returul dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia se joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, ora României. Câștigătoarea dublei va evolua în faza principală din Europa League.
În tur, pe ”Ion Oblemenco”, partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 20 prin Malis, cu o lovitură de cap, în urma unei faze fixe, astfel că oltenii au încasat un nou gol de această manieră, acuzând probleme la momentele fixe în startul stagiunii.
Nicușor Bancu a restabilit egalitatea în minutul 33, printr-o fază superbă unde a combinat cu Alex Cicâldău.
Etichete: adrian rus , accidentare rus , video craiova - voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...