Malcom Edjouma a ales! Unde vrea să joace, după ce a plecat de la FCSB
articol scris de Digi Sport28.12.2025, 16:29
Malcom Edjouma (29 de ani) a plecat de la FCSB.
SuperLiga Cupa României: ”U” Cluj - Oțelul, miercuri, 20:00, DGS 1
Cupa României: Metalul Buzău - Sepsi, miercuri, 20:00, DGS 2
Chiar dacă Gigi Becali (67 de ani) i-a propus prelungirea până la finalul sezonului, mijlocașul central a decis să refuze și să rămână liber de contract.
Malcom Edjouma vrea să joace în Serie B sau Turcia
Rămas fără angajament, Malcom Edjouma poate semna de la 1 ianuarie 2026 cu orice echipă din postura de jucător liber.
Imediat după anunțul că nu va mai rămâne la FCSB, s-a aflat și unde vrea să își continue cariera fotbalistul de 29 de ani.
Concret, Malcom Edjouma țintește un transfer în Serie B, ori în Turcia, așa cum anunță gsp.ro. Mijlocașul nu este străin divizia secundă din Italia, acolo unde a evoluat la Bari în sezonul 2023-2024, sub formă de împrumut de la FCSB.
- 22 de meciuri a jucat Edjouma pentru Bari, timp în care a marcat două goluri.
Trecut pe la juniorii lui PSG și Toulouse, Malcom Edjouma a mai jucat de-a lungul carierei la SC Balma, Chateauroux B, ASM Belfort, Concarneau, Lorient, Red Star, Chambly, Viitorul, Roeselare și FC Botoșani. În 2022, FCSB a plătit 330 de mii de euro pentru a-l transfera de la gruparea moldoveană, iar în sezonul 2023/2024 a fost împrumutat în Italia, la Bari.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Edjouma, potrivit Transfermarkt.
Cifrele lui Malcom Edjouma la FCSB
- 2022/2023 40 de meciuri, 11 goluri, 3 pase (FCSB)
- 2023/2024 7 meciuri, un gol (FCSB) - 22 de meciuri, două goluri (Bari)
- 2024/2025 44 de meciuri, 3 goluri, 4 pase (FCSB)
- 2025/2026 17 meciuri, un gol
Gigi Becali visa să obțină 5 milioane de euro pentru Edjouma
Malcom Edjouma a avut un început bun la FCSB și, la un moment dat, a apărut un interes de la Toulouse pentru serviciile sale. Se întâmpla în 2022, iar Gigi Becali nici nu voia să discute pentru mai puțin de 5 milioane de euro.
În cele din urma, FCSB l-a pierdut gratis pe Malcom Edjouma.
”Dacă am spus că nu vând, nu vând, dar Edjouma poate pleca, pentru că are o clauză de 5 milioane. Eu nu pot să-l opresc pe Edjouma, dar el nu va pleca pe 4 milioane, nu va pleca pe 4.9 milioane, va pleca doar pe 5 milioane.
Eu am spus că nu pleacă sub 5 milioane. Dacă va fi plătită clauza, mă bucur. E vorba că ai luat un jucător cu 300.000 sau cât am dat și după iei pe el 5 milioane, după câteva luni”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport, în 2022.
Etichete: liga 1 , italia , turcia , serie b , superliga , fcsb , malcom edjouma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ungaria rămâne una dintre cele mai corupte țări din UE, în timp ce statele baltice devin rapid...