Marian Iancu a auzit ce a spus Marius Șumudică la conferința de presă și a reacționat: ”Sincer”
articol scris de Digi Sport26.04.2025, 20:15
Marian Iancu (59 de ani), fostul patron de la Poli Timișoara și un simpatizant al Rapidului, a reacționat după conferința de presă susținută de Marius Șumudică (54 de ani) înaintea derby-ului cu FCSB.

Premier League: Brighton - Liverpool, luni, 22:00, DGS 2
SuperLiga: Rapid - CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1
Rapid - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, în etapa a 6-a a play-off-ului SuperLigii. Meciul poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Reacția lui Marian Iancu, după conferința de presă susținută de Marius Șumudică înaintea meciului cu FCSB
Lui Marian Iancu nu i-a plăcut ce a spus Marius Șumudică la conferința de presă premergătoare partidei cu FCSB.
”Șumi” a vorbit la conferința de presă despre meciul cu ”Roș-Albaștrii”, despre episodul cu demisia anunțată la Sibiu și cum a fost reconfirmat de conducere. Tehnicianul a spus și că este ”unul dintre cei mai buni antrenori români”.
”Sincer, nu mi-a plăcut discursul și atitudinea lui Sumudica din conferința de presă ținuta în avanpremiera meciului cu FCSB. Mi-am format o opinie contondentă.

Dar prefer să vorbesc despre subiect după meci. Cu atât mai mult îi rog pe suporteri să pună, la figurat, gaz pe foc, așa cum numai ei știu să o facă!
Cu suporterii în formă maximă, Rapid nu pierde cu FCSB. Complexul de inferioritate, creat odată cu cele nouă meciuri consecutive în care echipa patronului Becali nu reușește să treacă de Rapid, trebuie să continue.
Din ceea ce văd, doar voi, suporterii alb-vișinii ați rămas lângă club, restul ar fugi ca lașii”, a scris Marian Iancu, pe Facebook.
VIDEO cu Marius Șumudică la conferința de presă dinaintea meciului cu FCSB
Etichete: marian iancu , marius sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Mii de oameni au invadat centrul Bucureştiului cu steaguri ale României şi ale Europei, scandând...