MM Stoica știe unde s-a clătinat grav FCSB la meciul cu Sepsi: "Acolo e problema noastră!"
articol scris de Digi Sport11.08.2026, 15:43
Managerul sportiv al FCSB-ului, Mihai Stoica (61 de ani), a identificat problema cea mai mare la echipă. Lipsa unor închizători de valoare duce la dezechilibre în la echipă.
SuperLiga SuperLiga: Petrolul - Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Rapid, duminică, 20:30, DGS 1
FCSB a remizat în deplasarea de la Sepsi 0-0, iar Mihai Stoica a recunoscut cât de periculos a trăit echipa în repriza a doua, când mijlocașii defensivi ai roș-albaștrilor au fost Florin Tănase (31 de ani) și Joao Paolo (28 de ani).
Mihai Stoica este de părere că mijlocul echipei nu este demn de o campioană: "Nu găsim mijlocașii centrali care să arate ca o pereche de titlu"
MM Stoica este de părere că FCSB a avut șansă să plece cu un punct de la Sfântu Gheorghe și a explicat că numeroasele schimbări sunt influențate și de dorința lui Gigi Becali de a-i vedea la lucru pe toți jucătorii.
Managerul roș-albaștrilor a recunoscut ocaziile mai mari pe care echipa antrenată de Ovidiu Burcă le-a avut.
„Eu zic că am avut șansă că am luat un punct. Dacă ne rezumăm strict la ocaziile mari, a fost 3-1 pentru Sepsi. Noi am avut o singură șansă mare, prin Cisotti. În rest, am avut noi posesia și mai multe șuturi, dar nu are nicio relevanță.
Am avut probleme. Mă tem că omitem un aspect. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Au fost mai buni decât noi. Noi tot vrem să schimbăm. Gigi vrea să-i vadă pe toți, nu Baciu.
De remarcat a fost evoluția fundașilor centrali. Cam ei au scos rezultatul ăsta. Acolo stăm foarte bine, dar suntem descoperiți pe alte poziții. Nu găsim mijlocașii centrali care să arate ca o pereche de titlu. Acolo e problema noastră.
Joao Paulo nu e închizător. El are nevoie acolo de un închizător pur. În a doua jumătate am jucat extrem de riscant. Închizătorii au fost Tănase și Joao Paulo”, a declarat Mihai Stoica la Fanatik.
Presa din Ungaria a scris că Sepsi a jucat mai bine decât FCSB: ”A avut ocazii mai mari”
La finalul partidei, presa din Ungaria a concluzionat că Sepsi a avut ocaziile mai mari și că a încurcat-o pe FCSB în a deveni lider în clasament.
Ungurii au fost surprinși și de faptul că Hunor Batzula, în vârstă de 18 ani, a fost căpitanul covăsnenilor, în lipsa lui Cosmin Matei, suspendat 9 luni pentru dopaj.
"Deși a avut ocazii mai mari, Sepsi OSK a remizat fără goluri cu FCSB în prima ligă din România, însă acest rezultat a costat-o pe echipa bucureșteană prima poziție în clasament.
Publicul din Sfântu Gheorghe a avut parte de o surpriză: Hunor Batzula, în vârstă de 18 ani și aflat la doar al șaselea meci în prima ligă, a fost desemnat căpitan în locul lui Cosmin Matei, suspendat pentru încălcarea regulamentului antidoping.
O altă surpriză plăcută a fost prestația gazdelor. Sepsi a făcut un pressing curajos și a câștigat multe dueluri, astfel că în prima repriză a fost un adversar de la egal la egal pentru liderul campionatului.
Mai mult, cele mai mari ocazii le-au aparținut covăsnenilor. Dimitri Oberlin și Moses Mawa au ratat din poziții excelente, în timp ce Matei Popa a respins cu piciorul șutul lui Funsho Bamgboye”, au scris cei de la nemzetisport.
Batzula a primit onoarea de a purta banderola de căpitan pentru că este crescut de către club.
VIDEO Sepsi - FCSB 0-0
Etichete: mihai stoica , sepsi , meme , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele previziuni privind ninsorile din iarna 2026-2027 încep să indice un impact puternic al...