Mihai Stoica a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat ”revoluția” la FCSB. ”Ideea e în felul următor”
articol scris de Digi Sport06.04.2026, 16:27
Gigi Becali (67 de ani) a anunțat după ce FCSB a pierdut meciul de la Botoșani, 2-3, din etapa a treia din play-out, că va urma o ”revoluție” la nivelul lotului.
SuperLiga SuperLiga: Metaloglobus - Hermannstadt, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, luni, 21:00, DGS 1
Omul de afaceri a afirmat că o calificare în Conference League ar salva sezonul pentru gruparea roș-albastră.
Gigi Becali a întărit faptul că Mirel Rădoi are libertate totală la club și a dezvăluit ce pregătește pentru la vară.
Patronul vrea să facă o adevărată "revoluție": 5-6 transferuri și investiții de 5-6 milioane de euro.
Mihai Stoica a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat ”revoluția” la FCSB. ”Dacă jucătorii m-ar auzi, ce motivație ar mai avea ca ei să joace?
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al roș-albaștrilor, l-a auzit pe patron și a intervenit public pentru a le transmite un mesaj clar jucătorilor care fac parte în prezent din lot.
”Dacă jucătorii noștri, acum, m-ar auzi că remaniem, că facem transferuri, ce motivație ar mai avea ca ei să joace? Pentru că....
Ideea e în felul următor. Gigi a spus ’dacă merg în Conference, o să aduc’.
Păi, dacă mergi în Conference, mergi cu jucătorii pe care-i ai, pentru că înseamnă că sunt jucători buni. Și după aia, un jucător, poate să gândească ’ A, da? Bine, atunci hai să mă pregătesc și eu...’.
Dar nu e cazul la noi, nu se pune problema”, a spus Mihai Stoica, conform fanatik.ro.
FCSB, transformare totală din vara lui 2026
Patronul roș-albaștrilor a transmis că vor fi plecări masive, dar și sosiri la gruparea bucureșteană.
”O să fac o remaniere a lotului. Nouă ne trebuie 5-6 jucători. Dacă ne calificăm în Conference, o să facem transferuri de 5-6 milioane”, a afirmat Becali, la emisiunea Fotbal Club.
La capitolul veniri, Becali s-a declarat depășit și i-a delegat pe colaboratorii săi, în frunte cu Mirel Rădoi, să caute jucători care să schimbe fața echipei. Când vine vorba despre plecări, unele lucruri sunt aproape bătute în cuie, în timp ce altele sunt incerte.
Mai mulți fotbaliști se află la final de contract cu FCSB, printre care Mihai Udrea, Mihai Popescu, Daniel Graovac, Valentin Crețu, Vlad Chiricheș, Florin Tănase și Mamadou Thiam. Dintre aceștia, cel mai probabil, Popescu, Tănase și Crețu vor primi oferte de prelungire.
Ceilalți, însă, Udrea, Graovac, Chiricheș și Thiam, se vor despărți de FCSB. Pe lângă ei, sunt așteptați să-și găsească alte echipe David Kiki, aflat în dizgrația lui Gigi Becali, și Octavian Popescu, despre care patronul echipei a spus în mai multe rânduri în ultima perioadă că e gata să renunțe la el, cel puțin temporar, sub formă de împrumut.
- ”Nu-l văd nici fundaș dreapta, nici fundaș central. Graovac nu este de noi. Ai înțeles? Am nevoie de jucători care să zbârnâie”, a transmis recent Gigi Becali.
Ștefan Târnovanu, Joyskim Dawa și Daniel Bîrligea i-ar putea umple conturile lui Gigi Becali
Pe lângă cei șase jucători menționați anterior, care nu-i vor aduce niciun ban lui Gigi Becali, există posibilitatea ca FCSB să facă și unele transferuri pe bani la finalul sezonului.
Ștefan Târnovanu, titularul dintre buturile roș-albaștrilor în ultimii ani, a fost ”tras pe linie moartă” la finalul lunii ianuarie. Dacă situația sa nu se va schimba la următoarele jocuri, portarul va pleca. Giovanni Becali s-a angajat să-i găsească o echipă în străinătate și FCSB ar putea încasa în jur de 2,5 milioane în schimbul goalkeeper-ului de 25 de ani.
Presa internațională a scris despre interesul mai multor echipe pentru Joyskim Dawa, care ar fi și în vizorul lui Lyon. "E așteptat ca Joyskim Dawa să părăsească FCSB la sfârșitul sezonului, iar cluburi din Rusia, Emiratele Arabe Unite și China sunt foarte interesate de serviciile lui”, a scris jurnalistul Rudy Galetti pe X.
Două milioane de euro e prețul pe care Becali i l-a stabilit fundașului camerunez. De asemenea, Daniel Bîrligea s-ar putea despărți de gruparea roș-albastră în vară. Recent, a apărut varianta Schalke 04, iar campioana en-titre se așteaptă să încaseze în jur de 8 milioane de euro în schimbul atacantului.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Botoșani - FCSB 3-2
Ștefan Târnovanu, Joyskim Dawa și Daniel Bîrligea
Etichete: mihai stoica , gigi becali , transferuri fcsb , stefan tarnovanu , joyskim dawa , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, este de părere că a venit momentul ca guvernele europene...