Mihai Stoica a vorbit despre revenirea lui Florinel Coman la FCSB: ”Ne e dor de el”
articol scris de Digi Sport12.05.2026, 22:47
Florinel Coman (28 de ani) a traversat aproape de la început o perioadă slabă la Al-Gharafa, club care l-a cumpărat în vara lui 2024 pentru 6 milioane de euro de la FCSB.
SuperLiga Handbal: Aalborg - Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Handbal: Magdeburg - Fuchse Berlin, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Internaționalul român mai are un an de contract cu Al-Gharafa, dar qatarezii nu vor să-l mai țină încă un an, iar în vară se poate produce despărțirea. În acest context, au existat zvonuri că Florinel Coman se poate întoarce la FCSB.
Mihai Stoica, despre o posibilă revenire a lui Florinel Coman la FCSB: ”Dar când ai 2.000.000 de luat, ce faci, le lași ca să vii pe 200.000 de euro?”
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a fost întrebat dacă există șanse ca Florinel Coman să revină la echipă, dar oficialul clubului s-a referit la sumele pe care trebuie să le încaseze fotbalistul de la qatarezi.
- Federico Pastorello este impresarul lui Florinel Coman.
”Nu am discutat absolut nimic. Florinel are un agent cu foarte, foarte multe relații și oricând e binevenit. Ne e dor de el.
Dar nu știu dacă Florinel poate să place, mai ales că el încă are contract. Dar când ai 2.000.000 de luat, ce faci, le lași ca să vii pe 200.000 de euro?”, a declarat Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.
- În a doua parte a sezonului 2024/2025, Florinel Coman a evoluat sub formă de împrumut la Cagliari, în Serie A.
Gigi Becali spunea în decembrie 2025 că pentru Florinel Coman e cel mai bine să rămână la Al-Gharafa
Discuții despre o întoarcere s-au purtat și în precedentele ferestre de transferuri pentru că Florinel Coman nu s-a adaptat în Qatar.
Mai mult, fotbalistul chiar ceruse să fie luat înapoi de FCSB, dar Gigi Becali s-a opus și i-a spus că cel mai bine pentru viitorul său este să rămână în Qatar.
”A zis ‘nea Gigi, fac cum ați spus’. El nu pleacă, nu se întoarce, el vrea banii, cum i-am spus eu. Mai are ceva de stat. Mai are contract un an și jumătate, dar mai ia încă 3 milioane într-un an jumate.
Lui nu-i convine, dar i-am spus ‘Băi, vezi de treaba ta, ia-le banii, stai și distrează-te, nu fi fraier’. Lasă sportiv, nesportiv, ia-le banii”, spunea Gigi Becali, în decembrie anul trecut.
Florinel Coman se află pe lista preliminară a lui Gică Hagi pentru amicalele României cu Georgia și Țara Galilor
PORTARI
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 45/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Nicolae STANCIU (Dalian | China, 86/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 7/0), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Adrian ȘUT (Al-Ain | EAU, 8/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5);
ATACANȚI
Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2).
Etichete: mihai stoica , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autorităţile sunt în alertă după ce un urs a intrat, în ultima perioadă, în opt locuinţe din satul...