N-ar fi avut bani de motorină! Jucătorul CFR-ului s-a dus la Șumudică: ”Mister, sunt neplătit de 5 luni de zile”
articol scris de Digi Sport15.09.2026, 16:01
CFR Cluj a intrat în insolvență pe data de 20 august din cauza problemelor financiare.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Jucătorii au acumulat mai multe luni de restanțe salariale, astfel că Marian Huja, Damjan Djokovic și Karlo Muhar au decis să-și rezilieze contractele.
Andres Șfaiț i-ar fi spus lui Marius Șumudică că nu a avut bani de motorină pentru a ajunge la antrenamente!
Ardelenii au început slab și noul sezon, motiv pentru care au decis să se despartă de Antonio Folha și să îl numească pe Marius Șumudică în funcția de antrenor.
Românul a obținut rezultate bune de la venirea sa, însă a fost nevoit să gestioneze inițial și o interdicție la transferuri. După ridicarea acesteia, clubul a transferat 10 jucători, iar acum Șumudică este pregătit să se lupte pentru calificarea în play-off.
În acest context, antrenorul i-ar fi transmis atacantului Andres Șfaiț că trebuie să își ridice nivelul evoluțiilor, iar jucătorul i-ar fi explicat că traversează o perioadă dificilă și că, la un moment dat, nu ar fi avut bani nici măcar pentru motorina ca să ajungă la antrenamente.
”Mister, ai dreptate, normal că ai dreptate să-mi ridic nivelul, dar sunt neplătit de aproape cinci luni de zile. Au fost zile în care n-am avut nici bani de motorină să vin la antrenament. N-am avut”, i-ar fi spus Șfaiț lui Șumudică, conform Fanatik.
”E greu, mă, băiatule...”, ar fi spus antrenorul.
Ioan Varga, anunț la CFR Cluj: ”Până în decembrie suntem la zero cu toate. Se va rezolva tot”
Ioan Varga a spus că toate problemele de la CFR Cluj vor fi rezolvate până în luna decembrie și că toate datoriile vor fi ”stinse”.
Omul de afaceri a dezvăluit că a apelat la insolvență pentru a mai lua din presiunea exercitată asupra clubului și că situația se va îmbunătăți semnificativ în perioada următoare.
În același timp, Ioan Varga a spus că nu este hotărât dacă o va mai sprijini pe CFR Cluj și din anul următor.
”(n.r. s-a mai relaxat situația financiară de la CFR?) Sigur. Și până în decembrie suntem la zero cu toate. Am intrat în insolvență pentru că nu mai rezistam psihic. Doar de CFR se vorbea peste tot, memorii în fiecare zi… Eu știam că rezolv problema. Și se va rezolva tot.
A fost nevoie să facem această acțiune, dar situația se va rezolva. Am spus că îi mai ajut anul acesta și așa voi face. La anul, voi vedea. Dar în această perioadă am văzut cine sunt oamenii de caracter și cine nu. Mi s-au clarificat multe lucruri”, a spus Ioan Varga recent.
Video rezumat Sepsi - CFR 3-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: sumudica , insolventa , andres sfait
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...