Exclusiv Nici preferații lui Gigi Becali nu au scăpat de criticile patronului, după CFR Cluj - FCSB
articol scris de Digi Sport02.09.2025, 10:50
FCSB a remizat pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-2, în cadrul etapei a 8-a din SuperLigă.
SuperLiga SuperLiga: FC Argeș - Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1
SuperLiga: Corvinul - Univ. Craiova, duminică, 20:30, DGS 1
Confruntarea CFR Cluj - FCSB a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări disputa pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Gigi Becali i-a criticat pe Darius Olaru și Juri Cisotti, după CFR Cluj - FCSB 2-2
- Golurile partidei au fost marcate de Damjan Djokovic (minutul 19) și Lindon Emerllahu (minutul 45+1), pentru gazde, respectiv Florin Tănase (minutul 43 - penalty) și Juri Cisotti (minutul 87), pentru oaspeți.
La finalul partidei desfășurate în Gruia, Gigi Becali (67 de ani) a avut o intervenție în direct la ”Digi Sport Special” și a analizat prestația jucătorilor de la FCSB din confruntarea cu CFR Cluj.
Deși i-a lăudat pe Florin Tănase și Adrian Șut, latifundiarul din Pipera a ținut să îi critice pe Darius Olaru și Juri Cisotti, unii dintre fotbaliștii preferați ai lui Gigi Becali, pentru pasivitatea de care au dat dovadă la unele faze ale jocului.
”Echipa nu a arătat așa cum îmi doream. Nu am jucat noi bine. Pe CFR nu o mai prinzi așa nepregătită ca în seara asta (n.r. duminică, 31 august).
De asta e păcat. Am luat niște goluri aiurea. Tănase e cel mai bun, iar Șut e în revenire. Olaru încă nu e! Încă dă prea multe mingi la adversar.
Cisotti trebuia să dea golul ăla, în prima repriză. Era mai bine dacă îl dădea pe ăsta”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali de la ”Digi Sport Special”, după CFR Cluj - FCSB 2-2
Clasament SuperLiga
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - FCSB 2-2
Etichete: cfr cluj , gigi becali , fcsb , video cfr cluj - fcsb , darius olaru , juri cisotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit să se întâlnească cu liderul...