NU pentru Gigi Becali: l-a vrut cu orice preț la FCSB, dar a fost refuzat! ”Am văzut cum stau lucrurile”
articol scris de Digi Sport12.09.2026, 22:49
Adrian Ilie (52 de ani), fost mare internațional român, a fost dorit de Gigi Becali (67 de ani) la FCSB la începutul verii, cu care a mai colaborat între 2007-2008, când a fost manager sportiv.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Acum, cel poreclit ”Cobra” a fost dorit la clubul bucureștean pentru a conduce un departament de scouting pe care omul de afaceri voia să-l înființeze. A refuzat, însă, deoarece funcția i-ar fi ocupat mult prea mult timp.
De ce a refuzat-o Adrian Ilie pe FCSB: ”Dacă lucrezi într-un club de fotbal trebuie să fii prins de la 9 dimineața la 21”
”(n.r. În fotbal nu revii?) Acum nu și nu cred... Am lucrat la FCSB și a fost suficient, am văzut cum stau lucrurile. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Gigi, dar am hotărât că e mai bine să mă ocup de afaceri.
(n.r. Ai avut recent o ofertă de la Gigi Becali) Am discutat cu el, da. Mi-ar ocupa foarte mult timp, iar eu nu am timp să stau la birou. Din punctul meu de vedere, dacă lucrezi într-un club de fotbal trebuie să fii prins de la 9 dimineața la 21. Plus weekendurile în care trebuie să stai cu echipa”, a declarat Adrian Ilie, conform iamsport.
La Interviurile Digi Sport, ”Cobra” motiva și de ce nu are timpul necesar pentru a da curs propunerii și a reveni în fotbal: ”Au o echipă bună acolo, MM Stoica și toți oamenii care lucrează acolo. Nu cred că aveau nevoie de ceva în plus în momentul de față, și nu de mine în momentul actual. Sunt cu business-urile foarte avansate și lucrez cu mai multe companii și cred că trebuie să-mi dedic timpul pentru asta”
Fără Adrian Ilie, FCSB a efectuat următoarele transferuri în mercato-ul din vară:
- Aymen Boutoutaou (25 de ani, aripă dreapta) - de la FC Sochaux, pentru un milion de euro.
- Meriton Korenica (29 de ani, mijlocaș central) - de la CFR Cluj, pentru 600.000 de euro.
- Ronny Labonne (28 de ani, fundaș dreapta) - de la SM Caen, pentru 100.000 de euro.
- Denis Drăguș (27 de ani, atacant) - gratis după despărțirea de Trabzonspor. Are, însă, un salariu anual de un milion de euro.
- Eddy Gnahore (32 de ani, mijlocaș defensiv) - gratis după despărțirea de Dinamo.
- Dylan Batubinsika (30 de ani, fundaș central) - gratis după plecarea de la AE Larisa.
- Luca Stancu (21 de ani, fundaș dreapta) - gratis după plecarea de la Hermannstadt.
- Arnold Garita (31 de ani, atacant) - împrumutat de la SZ Juniors.
- Karlo Muhar (30 de ani, mijlocaș central) - gratis după despărțirea de CFR Cluj.
VIDEO Adrian Ilie, la Interviurile Digi Sport
Etichete: gigi becali , refuz , adrian ilie , scouting , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...