Octavian Popescu, ”prăbușire” în doar jumătate de an! Darius Olaru e lider detașat! Așa arată Top 10 din SuperLigă
articol scris de Digi Sport13.09.2024, 17:27
Cota de piață a lui Octavian Popescu (22 de ani) s-a ”prăbușit” în puțin peste jumătate de an.
Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Bosnia - Germania, vineri, 21:45, DGS 1
Dacă la începutul anului era printre cel mai bine cotați fotbaliști din SuperLigă, cu o valoare de 3.4 milioane de euro, la actualizarea din septembrie, cota lui Octavian Popescu a scăzut cu aproape 50%.
Cota lui Octavian Popescu s-a ”prăbușit”
Octavian Popescu valorează acum doar 1.8 milioane de euro, cu 47% mai puțin decât la 1 ianuarie 2024. Tânărul fotbalist de la FCSB a înregistrat de departe cea mai mare scădere a cotei de piață, la actualizarea din 13 septembrie.
Următorul dintr-un astfel de clasament este Alexandru Cicâldău, revenit de curând la Craiova, căruia i-a scăzut cota cu 25%, de la 4 la 3 milioane de euro.
La polul opus, cea mai mare creștere a fost înregistrată de Alexandru Mitriță, de la 2.8 la 4 milioane de euro. Lui Daniel Bîrligea i s-a dublat cota, până la două milioane de euro, în timp ce podiumul este completat de Siyabonga Ngezana, cotat acum la 1.8 milioane de euro, cu 800.000 de euro mai mult decât la 1 ianuarie.
Darius Olaru, cel mai bine cotat fotbalist din SuperLigă
Într-un top al celor mai mari cote de piață, lider detașat este Darius Olaru, cu o valoare de 7 milioane de euro.
Top 10 cote de piață din SuperLigă:
- 1. Darius Olaru - 7 milioane de euro
- 2. Alexandru Mitriță - 4 milioane de euro
- 3. Alexandru Cicâldău - 3 milioane de euo
- 3. Ștefan Târnovanu - 3 milioane de euro
- 5. Florin Tănase - 2.7 milioane de euro
- 5. Adrian Șut - 2.7 milioane de euro
- 7. Cristi Manea - 2.5 milioane de euro
- 8. Vladimir Screciu - 2.3 milioane de euro
- 9. Constantin Grameni - două milioane de euro
- 9. Claudiu Petrila - două milioane de euro
- 9. Daniel Bîrligea - două milioane de euro
- 10. Borisav Burmaz - 1.8 milioane de euro
- 10. Siyabonga Ngezana - 1.8 milioane de euro
Etichete: octavian popescu , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
„O lovitură dureroasă”. Kievul confirmă un atac rusesc. Imagini din dronă