Exclusiv ”Pe bune?!” Florin Prunea a auzit de oferta de 10.000.000€ pentru Daniel Bîrligea și a reacționat: ”Nu e real”
articol scris de Digi Sport17.01.2025, 16:25
FCSB a anunțat prin vocea patronului Gigi Becali (66 de ani) că a primit o ofertă din fotbalul arab pentru Daniel Bîrligea (24 de ani) în valoare de 10 milioane de euro.

SuperLiga: Farul - Gloria Buzău, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, luni, 20:00, DGS 1
Totuși, latifundiarul din Pipera a transmis că a refuzat propunerea și cerut 25 de milioane de euro. La o zi distanță, Florin Prunea și-a exprimat părerea despre oferta pentru internaționalul român.
Florin Prunea, despre oferta pentru Daniel Bîrligea: ”Nu e reală din punctul meu de vedere”
Fostul portar al naționalei României consideră că această ofertă pentru Daniel Bîrligea nu ar fi adevărată și s-a arătat surprins de suma mare de bani care s-ar fi oferit pentru atacant.
”Pe bune? Unde să se ducă? Nu e o ofertă reală din punctul meu de vedere. 10 milioane? N-am văzut așa ceva. Unde a jucat până acum Bîrligea să iei 10 milioane pe el?
Este un jucător de top, de echipă națională, dar unde joacă să iei 10 milioane pe el? Pe bune? Cum să iei 10 milioane pe Bîrligea? 10 milioane?!

Dacă îi dai 10 milioane lui, salariul lui e minim de două milioane. FCSB e deja în profit cu Bîrligea.”, a spus Florin Prunea la Liga Digi Sport.
FCSB l-a cumpărat pe Daniel Bîrligea în septembrie 2024, de la CFR Cluj, cu două milioane de euro.
Gigi Becali, despre ofertă de 10 milioane de euro pentru Daniel Bîrligea
”Uite, de exemplu, astăzi am avut o ofertă pe Bîrligea, 10 milioane din Arabia, nu știu care Arabia, Emirate, nu știu. Eu am zis să-i spună că vreau 25, dar spune-i un secret, că are clauză de 15.
Eu vreau 25 de milioane pe el, dar spune-i investitorului că ai un secret, ai cheia, are clauză 15. Spune-i că știi tu secretul.
Când dă cineva 15 milioane pe tine, îți dă și două milioane salariu. Cariera înseamnă bani. Ce trofee… Banii contează. Dacă Bîrligea primește două-trei milioane pe an, se duce imediat.
Crezi că Florinel Coman ar fi vrut să se ducă? Dar ia 6 milioane. Nu trebuie să dai niciodată cu piciorul la noroc, când vine norocul, primește-l”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: florin prunea , fcsb , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat de acord cu boicotarea supermarketurilor „în ceea ce privește...