Video Pedeapsă? Dan Nistor a fost lăsat pe bancă la meciul cu ASA, după episodul "banderola"
10.12.2016, 20:12După gestul controversat din etapa trecută, când a băgat banderola de căpitan în partea din faţă a şortului, Dan Nistor a fost lăsat pe bancă de Ioan Andone, la meciul pe care Dinamo îl dispută pe teren propriu în această seară cu ASA Tg. Mureş.
SuperLiga: FC Botoșani - Rapid, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: FCSB - FC Buzău, duminică, 21:00, DGS 1
Rămâne de văzut dacă decizia tehnicianului dinamovist este una de natură de tactică sau mijlocaşul este pedepsit pentru gestul care i-a înfuriat la culme pe fanii alb-roşiilor, dar şi pe unele legende din Ştefan cel Mare.
VIDEO: Gestul controversat al lui Nistor
Cert este că Andone a declarat ieri, la conferinţa de presă care a prefaţat duelul cu ASA, că Nistor rămâne unul dintre căpitanii lui Dinamo.
"Nistor va fi căpitan. Am discutat cu el şi mi-a spus că a pus-o în şort şi în gândul lui era să o aducă la margine, dar au fost 2-3 faze, mingea nu a ieşit afară şi a uitat de ea. El va rămâne căpitan. Sunt patru căpitani la echipă", a spus "Fălcosul".
Deşi i-a luat apărarea lui Nistor, managerul general al lui Dinamo, Adrian Mutu, a lăsat de înţeles că în pauza de iarnă banderola ar putea ajunge la un alt jucător.
"Sunt variante de căpitan, depinde și ce alege echipa. Aș lăsa echipa să aleagă, pentru că ei se cunosc mai bine, dar și Filip, poate chiar și Rotariu... chiar și Nedelcearu ar putea să fie căpitan", a declarat Mutu, la Digi Sport.
În absenţa lui Nistor, banderola de căpitan la meciul cu ASA a fost purtată de Antun Palic.
Etichete: dinamo , video , ioan andone , dan nistor , asa tg mures
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile...