Exclusiv Pierdere grea pentru FCSB! Gigi Becali a recunoscut
articol scris de Digi Sport20.06.2026, 14:10
Gigi Becali (67 de ani) a recunoscut, în intervenția telefonică pe care a avut-o în emisiunea Digi Sport Special, că trebuie să aducă un fotbalist de mare valoare pentru a compensa plecarea lui Darius Olaru (28 de ani).
SuperLiga UCL: Liverpool - Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Barcelona - Feyenoord, miercuri, 19:45, DGS 1
Trei milioane de euro a plătit Union Saint-Gilloise, vicecampioana Belgiei, pentru a-l transfera de la formația roș-albastră, asta deoarece Becali a scăzut din preț, în semn de recunoștință pentru ce a realizat Olaru la club și pentru că nu a creat niciodată probleme.
”E posibil Olaru să plece. Am avut ofertă de 3 milioane din Arabia, dar nu am vrut, am cerut 4. El a venit cu ofertă de 2,3 milioane. I-am zis 'uite, că ai fost om cuminte, îți dau drumul cu trei milioane și să dea banii și în rate'. Stadiul e că așteaptă răspunsul din Olanda. Primul meci mi se pare că jucăm cu ei în amicale, cu echipa asta”, declara patronul roș-albaștrilor, pe 9 iunie.
Gigi Becali: ”A plecat Olaru, trebuie neapărat suplinit”
Omul de afaceri din Pipera îi recunoaște valoarea lui Florin Tănase, pe care îl numea în mai multe rânduri ”calculatorul de la FCSB”, dar este de părere că trebuie să aducă încă un jucător pentru ca nivelul echipei să rămână ridicat: ”A plecat Olaru. Trebuie neapărat suplinit. E Tănase, dar erau amândoi. Trebuie să luăm încă unul. Cert e că nu avem lot la ora asta”
FCSB l-a cumpărat pe Olaru în 2020 de la Gaz Metan Mediaș, în schimbul sumei de 600.000 de euro. Căpitanul a plecat de la club cu 63 de goluri și 45 de assisturi date în 255 de partide.
- 4.500.000 de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, potrivit Transfermarkt
Până în momentul de față, FCSB a realizat un singur transfer, cel al fundașului dreapta Ronny Labonne de la Caen (liga a treia din Franța), jucătorul în schimbul căruia ar fi plătit 300.000 de euro, conform Transferfeed. Nu mai puțin de șase transferuri anunța Becali la sfârșitul lunii mai că plănuiește să realizeze în vară, asta pentru a redeveni o forță pe plan intern și a face față în Europa.
Bucureștenii bătuseră palma și cu Csikszereda pentru aducerea lui Anderson Ceara, dar mutarea a picat, fără ca patronul roș-albaștrilor să ofere mai multe detalii: "Anderson Ceara nu mai, l-am dat înapoi. L-am dat înapoi! Serios, da. Domne', nu mai este. A căzut transferul. Nu are rost să vorbim acum de ce. A căzut transferul. Nici eu nu pot să spun. Domne', nu pot să spun. O să aflați, că voi sunteți buni în treburi din astea, le aflați. Doar că nu pot să spun eu”
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali
Etichete: transfer , gigi becali , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Echipaje de poliţie şi jandarmerie au intervenit marţi, la sediul Institutului de Medicină Legală...