Exclusiv Rapid a reacționat, după ce Marius Șumudică a plecat de la conferința de presă: ”A exagerat”
articol scris de Digi Sport23.01.2025, 18:06
Înaintea duelului Rapid - Poli Iași (2-1), Marius Șumudică a uimit pe toată lumea atunci când a plecat de la conferința de presă în momentul în care a fost întrebat dacă se simte susținut de conducere.

UCL: Club Brugge - Atalanta, miercuri, 19:45, DGS 1
UCL: Celtic - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1
La scurt timp, Victor Angelescu a vorbit despre cele întâmplate într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT la Euro Fotbal.
Victor Angelescu: ”Eu nu știu de vreun conflict”
Acționarul minoritar al celor de la Rapid a încercat să explice ce s-a întâmplat la conferința lui Marius Șumudică și a recunoscut că tehnicianul de 53 de ani a exagerat.
Totuși, Victor Angelescu a ținut să anunțe că nu există niciun conflict între Marius Șumudică și conducerea echipei.
”În primul rând, Marius Șumudică trebuie să știe (n.r. ce a vrut să facă). Nu știu ce a vrut să spună, probabil ar fi vrut să fie mai susținut de anumite persoane. Cred că la orice club există discuții de acest gen. Eu nu știu să existe niciun conflict major între Marius și conducere. Conducerea poate să fie Dan, Viorel sau eu. Cu mine sigur nu are un conflict.

Este adevărat, sunt convins că putem să facem lucrurile mai bine. Eu nu știu de vreun conflict, există mereu discuții, diferențe de opinie, dar nimic grav. Poate și Marius a exagerat cu plecarea, poate se aștepta, dar noi mereu am avut susținere pentru el. Putem să facem lucrurile mai bine pe viitor și sunt convins că le vom face”, a declarat Angelescu.
Aaron Boupendza, OUT de la Rapid
Victor Angelescu a anunțat clar că Aaron Boupendza (28 de ani) va pleca din Giulești în această iarnă.
Conducerea giuleștenilor a luat decizia finală în privința fotbalistului evaluat la 3,3 milioane de euro de Transfermarkt. Acesta se antrenează deocamdată cu echipa, dar va fi vândut în perioada de mercato din iarnă. Victor Angelescu a transmis că nu se pune problema ca Aaron Boupendza să fie lăsat liber de contract.
”Verdictul nostru e clar, se desfășoară o anchetă, el e jucătorul nostru și e normal să se antreneze. Nu mai face parte din acest proiect! Știm clar ce s-a întâmplat, se va finaliza în curând. Nu putem să acceptăm un asemenea comportament.
Pentru noi e un capitol închis! Sunt cluburi interesate de el, vorbim cu aceste cluburi. Jucătorului i s-a transmis foarte clar părerea clubului.
Nu (n.r.- dacă există cale de întoarcere)! Va fi OK din punct de vedere financiar pentru noi. Nu va pleca liber de contract, Rapid nu va avea de pierdut de pe urma plecării lui”, a mai spus Angelescu
Galerie Foto
Etichete: liga 1 , rapid , marius sumudica , superliga , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

James Howells, un expert în informatică care a devenit celebru pentru lupta sa care durează de mai...