Exclusiv ”Rare sunt momentele în care joacă 11 la 11”. PATRU jucători, luați în vizor: ”Nu sunt de FCSB!”
articol scris de Digi Sport18.09.2025, 17:00
FCSB a reușit să se califice în UEFA Europa League, competiție transmisă în direct pe canalele Digi Sport, în timp ce în campionatul intern nu se regăsește, acumulând doar șapte puncte în primele nouă etape!
SuperLiga Champions League: Bayern - Sporting, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Liverpool, marți, 22:00, DGS 1
Ionel Dănciulescu, prezent în cadrul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport, crede că diferența semnificativă dintre cele două parcursuri este reprezentantă de regula jucătorului U21.
În România, campioana este obligată să folosească un fotbalist de sub 21 de ani, în timp ce în Europa poate alinia orice formulă de start.
Ionel Dănciulescu: ”Atunci când FCSB folosește under, rare sunt momentele în care joacă 11 la 11 cu adversarii”
FCSB are patru jucători care pot îndeplini regula U21: Andrei Dăncuș (16 ani, fundaș central), Ionuț Cercel (18 ani, fundaș dreapta), Mihai Toma (18 ani, mijlocaș), Alexandru Stoian (17 ani, atacant), iar Dănciulescu este de părere că niciunul dintre aceștia nu se poate ridica la nivelul coechipierilor.
”În Europa nu sunt obligați să folosească regula U21. Vorbeai de sistemul defensiv, în partea dreaptă au jucat cu Toma, Cercel. Radunovic a lipsit o bună parte din timp, nu prea mai există omogenitate în apărare.
Craiova este acoperită foarte bine, ceea ce nu se întâmplă la FCSB. E vina lor că nu s-au pregătit. Craiova are 5-6 variante de under foarte bune, FCSB nu. Atunci când folosește under, rare sunt momentele în care joacă 11 la 11 cu adversarii, pentru că sunt jucători care nu aduc plus echipei.
Asta e părerea mea, în momentul de față. Într-adevăr, nici jocul colectiv al FCSB-ului nu este cel din sezonul trecut, dar se vede că nu sunt jucători de FCSB!”, a declarat Dănciulescu.
Pe sfârșitul perioadei de mercato, FCSB a încercat să-l transfere pe fundașul central Mario Tudose (20 de ani) de la FC Argeș, dar mutarea nu s-a mai realizat, în cele din urmă, un impediment fiind reprezentat de faptul că Benfica deține în continuare 50% din drepturile federative ale jucătorului.
VIDEO cu Ionel Dănciulescu despre problema FCSB-ului
Programul complet al celor de la FCSB din Europa League
- Etapa 1: Go Ahead Eagles - FCSB, 25 septembrie, ora 19:45
- Etapa 2: FCSB - Young Boys, 2 octombrie, ora 19:45
- Etapa 3: FCSB - Bologna, 23 octombrie, ora 19:45
- Etapa 4: FC Basel - FCSB, 6 noiembrie, ora 19:45
- Etapa 5: Steaua Roșie - FCSB, 27 noiembrie, ora 22:00
- Etapa 6: FCSB - Feyenoord, 11 decembrie, ora 22:00
- Etapa 7: Dinamo Zagreb - FCSB, 22 ianuarie, ora 22:00
- Etapa 8: FCSB - Fenerbahce, 29 ianuarie, ora 22:00
Faza eliminatorie
- Play-off: 19 şi 26 februarie 2026
- Optimi de finală: 12 şi 19 martie 2026
- Sferturi de finală: 9 şi 16 aprilie 2026
- Semifinale: 30 aprilie şi 7 mai 2026
- Finala: 20 mai 2026 (Istanbul)
Etichete: ionel danciulescu , fcsb , regula u21 , jucatorul u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Forțele de apărare ale Ucrainei s-au retras de pe unele poziții din apropierea orașelor Pokrovsk și...