Răspunsul lui Alex Dobre când a fost întrebat de transferul de la Rapid în Turcia
articol scris de Digi Sport02.08.2026, 23:47
Alex Dobre (27 de ani) a vorbit la finalul meciului cu CFR Cluj, scor 3-1 pentru Rapid, în etapa a 3-a din SuperLiga.
SuperLiga SuperLiga: Petrolul - Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Rapid, duminică, 20:30, DGS 1
Alex Dobre (min 28 și 33) și Olimpiu Moruțan au marcat golurile victoriei pentru Rapid în derby-ul cu CFR Cluj. Stefan Drazic (min 51) a punctat pentru ardeleni.
Alex Dobre, după 3-1 cu CFR Cluj: ”Rapid e echipa pe care o iubesc”
După ce a făcut spectacol cu CFR Cluj, Alex Dobre a avut o reacție-fulger. Acesta a vorbit imediat cum s-a terminat jocul cu ardelenii și s-a declarat mulțumit de victorie.
Întrebat despre un posibil transfer la Rizespor, formație din Turcia despre care au apărut informații că-l dorește pe atacantul din Giulești, Alex Dobre a ”driblat” răspunsul.
”Sunt fericit pentru ce a reușit echipa și pentru cele trei puncte. Sunt fericit pentru cele două goluri, dar importantă e victoria echipei. Putem face față echipelor de sus.
Unde dorește Mister să mă bage, eu sunt aici să-mi fac treaba. Cât sunt băgat, îmi fac treaba, cât sunt pe bancă, atunci înseamnă că altcineva își poate face treaba.
(n.r. întrebat despre posibilul transfer la Rizespor) Sunt concentrat 100% pe Rapid. Rapid e echipa la care joc, e echipa pe care o iubesc, sunt aici să dau 100%”, a spus Alex Dobre, la flash-interviu.
Alex Dobre, dorit de Rizespor
Rizespor, formație din prima ligă turcă la care evoluează, printre alții, și Valentin Mihăilă, a pus banii pe masă pentru Dobre, conform jurnalistului Emanuel Roșu. Giuleștenii sunt deschiși la o eventuală despărțire de fostul lor căpitan, iar cele două cluburi negociază mutarea.
Suma oferită de echipa din SuperLig nu a fost dezvăluită, însă cota de piață a internaționalului român este de 3 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. În iarnă, Rapid solicita în jur de 4 milioane de euro în schimbul lui Alex Dobre, dar este de așteptat să-și fi redus pretențiile financiare.
Crescut la Viitorul Mihai Georgescu Cluj, Dobre a revenit în România în octombrie 2024, la Rapid, după opt ani în care a fost sub contract cu Bournemouth, Bury, Rochdale, Yeovil Town, Wigan, Dijon și Famalicao.
- 27 de goluri și un assist în 77 de partide sunt cifrele lui Alexandru Dobre la Rapid
- 7 selecții a adunat Dobre la naționala României
VIDEO Rezumat Rapid - CFR Cluj 3-1
Etichete: transfer , rapid cfr cluj , rizespor , alex dobre , video rapid cfr cluj , transfer alex dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele previziuni privind ninsorile din iarna 2026-2027 încep să indice un impact puternic al...