Exclusiv Răsturnare de situație! A plecat de la FCSB: ”A semnat contractul”
articol scris de Digi Sport18.07.2026, 00:54
La scurt timp după meciul FCSB - FC Argeș 2-0, Gigi Becali a declarat că Mihai Lixandru (25 de ani), care nu s-a aflat în lot pentru acest joc, a plecat de la gruparea roș-albastră.
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA - Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
În urmă cu o săptămână, Lixandru era dat ca și transferat la o formație din Golf. Apoi, Becali a transmis că mutarea a picat, dar acum tot patronul FCSB-ului a fost cel care a făcut anunțul că, până la urmă, mijlocașul s-a despărțit de formația bucureșteană.
Gigi Becali a anunțat transferul lui Mihai Lixandru de la FCSB: ”A plecat”
Becali nu a dezvăluit numele echipei care a plătit peste jumătate de milion de euro în schimbul lui Mihai Lixandru, dar, cel mai probabil, este vorba despre o grupare din țările arabe.
”Lixandru deja a plecat, a făcut contractul. Ieri mi-a zis MM, a semnat contractul, 600.000 (n.r. de euro). Dacă nu mai intra în vederile noastre...”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
De mijlocașul roș-albaștrilor s-au interesat mai multe formații în ultima perioadă, atât din Europa, cât și de peste Ocean, printre care DC United, Anderlecht, Thun și Virtus Entella.
Crescut de FCSB, Lixandru a fost împrumutat de-a lungul timpului la Viitorul Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaș și CS Mioveni, iar din vara lui 2023 a fost păstrat în lotul primei echipe a bucureștenilor.
- 6 goluri și 4 assist-uri în 108 meciuri a adunat Mihai Lixandru la FCSB.
- 900.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Lixandru, potrivit Transfermarkt.
Galerie Foto
Ilie Dumitrescu: ”Lixandru, cel mai bun mijlocaș central din SuperLigă”
Mihai Lixandru nu a fost pe placul lui Gigi Becali, însă, în opinia lui Ilie Dumitrescu, fotbalistul în vârstă de 25 de ani era ”cel mai bun mijlocaș central din SuperLigă”.
”Din punctul meu de vedere, Lixandru mi se pare o variantă la fel de bună ca Joao Paulo sau Gnahore. Rămân la părerea că Lixandru e cel mai bun mijlocaș central din SuperLigă.
O să vedeți unde o să ajungă! Cred că ar fi ajuns și la echipa națională dacă ar fi avut continuitate”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special, în urmă cu câteva zile.
Mihai Lixandru chiar a fost chemat la reprezentativa de seniori a României, însă a ratat convocarea din cauza unei accidentări, apoi, după ce și-a revenit, nu a mai prins lista selecționerului.
- Citește și: 45 de minute! De atât a avut nevoie Gigi Becali să se convingă că nu e de FCSB: ”Ce să faci cu el?”
VIDEO Rezumat FCSB - FC Argeș 2-0
Etichete: gigi becali , transfer fcsb , mihai lixandru , transfer mihai lixandru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La 29 de ani, italianca Virginia Benzi, cunoscută online drept Quantum Girl, și-a asumat misiunea...






















