Reacția lui Marius Croitoru, după ce a învins-o pe FCSB cu 3-2: "Fără să jignesc pe cineva"
articol scris de Digi Sport03.04.2026, 23:27
Marius Croitoru (45 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a oferit o serie de declarații după victoria cu FCSB, scor 3-2, în etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii.
SuperLiga Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1
Tenis: WTA Iași - ziua 2, marți, 12:00, DGS 2
Tehnicianul a transmis, cu tot respectul, că echipa sa a fost mult mai bună față de campioana ultimelor două sezoane. De asemenea, Croitoru și-a felicitat jucătorii pentru atitudine, ținând cont că echipa s-a a pierdut etapa trecută cu 0-3 în fața lui Hermannstadt
- Marcatorii partidei FC Botoșani - FCSB: Ongenda (35, 69), Mailat (78) / Olaru (4), Tănase (41)
Reacția lui Marius Croitoru, după FC Botoșani - FCSB 3-2
"Important este că am câștigat, și am făcut-o clar. Fără să jignesc pe cineva, pentru că am un respect foarte mare pentru FCSB și pentru Mirel Rădoi. Astăzi am fost bun, ca să nu spun mult prea bun, în comparație cu FCSB-ul. Echipa a arătat că-și dorește.
O schimbare mare de atitudine față de meciul de la Sibiu. Mă deranjează că acasă suntem foarte buni iar în deplasare respectăm foarte mult adversarul. Le mulțumesc băieților. Îmi doresc ca suporterii să fie alături de noi în fiecare moment, echipa este mândria orașului", a declarat Marius Croitoru, la finalul partidei cu FCSB.
În urma acestei victorii, FC Botoșani a egalat-o pe FCSB în fruntea clasamentului din play-out, cu 27 de puncte acumulate.
Hervin Ongenda a fost cel mai bun de pe teren în FC Botoșani - FCSB: "Imaginați-vă că ar fi egalat"
Fotbalistul francez s-a remarcat cu două goluri și o bară din lovitură liberă, iar pe FlashScore a primit nota 9, cea mai mare de pe teren. La polul opus a fost Mihai Lixandru, notat cu 3,5.
La flash-interviul de după meci, deși a avut o prestație extraordinară, Hervin Ongenda a recunoscut atât că echipa lui nu a făcut un meci perfect, cât și că FCSB ar fi putut să egaleze pe final, cu mai mult noroc sau inspirație.
"A fost un meci greu împotriva unei echipe foarte bune. Am luat gol prea devreme, ca de fiecare dată, nu înțeleg de ce. Dar cel mai important e că am arătat că avem caracterul de a reveni pe tabelă.
Da, cred că toată lumea a fost conștientă că ultimul meci a fost unul foarte slab, așa că trebuia să arătam altceva. Iar azi cred că am reușit acest lucru.
Uneori se mai întâmplă și din astea în fotbal, nu e ca și cum în fiecare meci putem face lucruri foarte bune. Dar azi s-a întâmplat, așa că este ok.
O luăm meci cu meci, știți și voi că așa e în play-out, uneori ești în formă bună, uneori e greu. Trebuie luat meci cu meci și la finalul sezonlui vom vedea pe ce loc suntem.
Eu la fiecare meci cred că pot să câștig. Așa fac mereu când intru pe teren. Vreau să câștig tot. Deci, da, când începuse meciul credeam că putem să o batem pe FCSB.
Ați văzut și voi, FCSB a avut șanse să marcheze, să egaleze. Imaginați-vă că ar fi egalat, poate că meciul s-ar fi schimbat, nu? Astea sunt mici detalii care pot schimba soarta meciului", a declarat Hervin Ongenda.
Video cu interviul lui Hervin Ongenda, "Omul Meciului" în FC Botoșani - FCSB
VIDEO cu rezumatul partidei FC Botoșani - FCSB 3-2
Etichete: marius croitoru , etapa 3 play-out , video botosani fcsb 3-2 , reactii botosani fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Anchetă de proporții, după ce o alpinistă a murit în Munții Bucegi. Femeia, medic stomatolog din...