Video Reacția lui Ovidiu Burcă, după Botoșani - Sepsi 5-0! A vorbit până și de vânt: "A bătut foarte tare"
articol scris de Digi Sport05.09.2026, 17:49
Meciul FC Botoșani - Sepsi 5-0, din etapa a opta în SuperLiga României, a fost unul dintre cele mai dezechilibrate dueluri din acest start de campionat.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Moldovenii au deschis scorul încă din minutul 9, prin penalty-ul lui Mailat, care a reușit dubla la doar un minut distanță. Dumiter și Mitrov au marcat în minutele 24 și 36, iar primul dintre ei a ratat și un penalty în minutul 45. Scorul final a fost stabilit de Markovic, tot de la 11 metri.
Ovidiu Burcă a criticat atitudinea elevilor săi și a vorbit inclusiv despre vânt, după FC Botoșani - Sepsi 5-0
La flash-interviul de după meci, Ovidiu Burcă s-a prezentat foarte decepționat. Mai întâi, antrenorul oaspeților a spus că elevii săi nu au avut atitudinea potrivită, apoi a vorbit inclusiv despre condițiile meteo din timpul jocului.
"O zi chiar deplorabilă aș putea numi-o. Aș vrea prima dată să-i felicit pe cei de la Botoșani, pentru că azi ne-au fost superiori la toate capitolele, dar în primul rând la agresivitate și intensitate. Fizic și mental au fost mult mai pregătiți.
Noi... Probabil că am ținut să contrazicem tot ce am construit până astăzi, că aveam cea mai bună defensivă. Am zis să stricăm tot ce am făcut bun până acum. Din păcate, e una dintre zilele în care pare că nimic nu a mers. O zi amară pentru mine ca antrenor.
Am vorbit acum puțin cu jucătorii, să vedem. Începem de luni, o luăm de la capăt cu multă muncă. În primul rând, la fotbal trebuie să-ți câștigi duelul individual. Azi cred că am pierdut peste 80-90%. Nu poți să joci fotbal dacă pierzi atâtea dueluri.
În primul rând, fotbalul e un joc de contact. Toate duelurile au fost câștigate de cei de la Botoșani, au avut dorință și agresivitate mai mare. Le-am spus că era un joc-momentum și jocurile astea îți pot schimba traiectoria. Dacă am fi câștigat azi, altfel ar fi fost traiectoria noastră, dar în fine, asta e.
E o înfrângere dureroasă și trebuie să învățăm multe din ea. A fost ceva incredibil. Prima dată penalty-ul ăla, apoi golul încasat imediat după. Am pornit năuciți și a fost foarte greu să reintrăm în meci. Dar trebuie să ai capacitatea să rămâi calm în orice circumstanță și să reintri în control.
La 4-0 le-am spus să încerce să reintre în joc. A bătut vântul foarte tare în prima repriză, n-am putut să ieșim absolut deloc din propria jumătate. Orice am încercat să facem, vântul a ținut mingea numai la noi în teren. În a doua repriză, că așa se întâmplă, nu mai era vânt. Plouase un pic, terenul ud...
Am încercat să întoarcem ce mai era de întors, poate un gol-două. Am avut câteva situații, din păcate asta este. Plecăm acasă înfrânți și la propriu, dar și la figurat. Avem două zile să ne refacem și să o luăm de la capăt", a declarat Ovidiu Burcă.
- Sepsi e pe locul 12 în clasament, cu zece puncte, în timp ce FC Botoșani are același punctaj, dar e pe poziția a șaptea.
Video cu interviul integral al lui Ovidiu Burcă, după FC Botoșani - Sepsi 5-0
Ovidiu Burcă are un an și trei luni la Sepsi
Antrenorul român a semnat cu Sepsi în vara anului trecut, mai exact pe 16 iunie, și a reușit să o readucă în SuperLigă din prima încercare.
Bilanțul său este de 45 de meciuri, cu 23 de victorii, 13 remize și 9 eșecuri. Sub comanda lui, Sepsi a marcat 60 de goluri și a primit 40.
Vara aceasta, datorită promovării, contractul lui Ovidiu Burcă s-a prelungit automat cu încă un an.
Video cu rezumatul meciului FC Botoșani - Sepsi 5-0
Etichete: ovidiu burca , botosani sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...