S-a terminat ”telenovela” transferului lui Alex Dobre de la Rapid!
articol scris de Digi Sport07.09.2026, 13:31
Alexandru Dobre (27 de ani) ar fi primit recent o ofertă de la Rizespor, echipă din prima ligă a Turciei, la care evoluează Valentin Mihăilă (26 de ani).
SuperLiga UCL: Galatasaray - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Lens - Sporting, marți, 19:45, DGS 1
Cluburile s-ar fi așezat la masa negocierilor în luna august, însă se pare că nu s-a ajuns la un numitor comun, iar atacantul lateral va rămâne în ”Giulești”.
Alexandru Dobre rămâne la Rapid! Victor Angelescu a anunțat că nu mai pleacă nimeni, cu excepția unui jucător, care nu e titular
Anunțul a fost făcut de Victor Angelescu, după victoria cu 1-0 împotriva Oțelului. Președintele Rapidului a spus că echipa este definitivată pentru acest sezon, însă există posibilitatea ca doar un jucător să mai plece până la finalul ferestrei de transferuri, care nu e titular.
Perioada de mercato în SuperLigă se încheie pe 8 septembrie, astfel că Alexandru Dobre va rămâne la Rapid, cel puțin până în ianuarie, când se redeschide campania de achiziții.
”Am terminat campania, nu mai transferăm pe nimeni. Ar trebui să plece cineva luni, dar nu suntem 100% siguri. În rest, cam acesta este lotul.
Au fost câteva cazuri în care am avut discuții cu jucătorii și probabil că nu și-au găsit ce își doreau. Jucători care sunt sub contract rămân la club. Jucătorul care trebuie să plece nu este titular, dar își dorește să joace mai multe minute”, a spus Victor Angelescu la Fotbal Club.
Alexandru Dobre, un jucător esențial pentru Rapid
Alex Dobre a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului din ultimele sezoane. Acum, alături de Daniel Pancu, giuleștenii țintesc calificarea în cupele europene, astfel că fotbalistul de 27 de ani va fi o piesă importantă.
Atacantul lateral, care poate evolua atât în flancul stâng, cât și în flancul drept, a marcat 28 de goluri și a oferit un assist în 83 de partide jucate pentru giuleșteni.
- 3 milioane de euro valorează Alexandru Dobre, conform transfermarkt.com
- Până în vara anului 2027 mai are contract Dobre cu Rapid
Alexandru Dobre este căsătorit cu Erika
Galerie Foto
Etichete: transfer , mercato , alexandru dobre , video otelul rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bogdan Peșchir (bogpr), trimis acum în judecată, după ce a susținut cu aproximativ un milion de...






































