Și-a găsit echipă și poate pleca de la CFR Cluj, la doar două luni după ce a ajuns în SuperLiga
articol scris de Digi Sport04.08.2026, 22:41
Yuval Sade (26 de ani) poate pleca de la CFR Cluj, fără ca măcar să debuteze în tricoul ”Feroviarilor”.
SuperLiga Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
Mijlocașul israelian cu pașaport românesc a intrat în iarnă în ultimele șase luni de contract cu Maccabi Netanya și a fost transferat liber de către gruparea din Ardeal.
Yuval Sade nu a jucat niciun meci la CFR Cluj și poate pleca! Destinația: Vietnam
Chiar și așa, mijlocașul defensiv încă nu a apucat să debuteze oficial pentru CFR Cluj, chiar dacă a ajuns la echipă în urmă cu două luni.
- Fotbalistul a fost rezervă într-un singur meci, cel cu Voluntari (5-0), din cele cinci meciuri jucate de ardeleni în acest start de sezon.
Acum, se pare că Sade are șanse să plece de la echipă, așa cum se anunță pe transfermarkt.ro.
Conform sursei menționate, Yuval Sade a intrat pe radarul celor de la Ha Noi FC, grupare cu 6 titluri de campioană în Vietnam.
Ar fi un transfer cu adevărat ”exotic” pentru mijlocașul de 26 de ani, mai ales că până acum a evoluat doar în țara natală la Ramat haSharon și Maccabi Netanya.
Dacă transferul s-ar realiza, atunci Yuval Sade ar deveni al doilea cel mai valoros jucător din lotul celor de la Ha Noi, cu o cotă de 325 de mii de euro. În acest moment, cel mai bine cotat jucător al vietnamezilor este atacantul francez Andrew Jung - 550 de mii de euro.
Andrei Ivan joacă deja în Vietnam
În Vietnam evoluează din această vară Andrei Ivan, cel care a semnat cu echipa Truong Tuoi Dong Nai, o altă nou-promovată în prima ligă.
Internaționalul român a început deja antrenamentele la noua sa echipă, care are un lot evaluat la 2,75 de milioane de euro.
Această sumă este formată însă și din valoarea de piață actuală a lui Andrei Ivan (800.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com). Dacă scădem această sumă, întreg lotul celor de la Truong Tuoi Dong Nai este cotat la 1,95 de milioane de euro.
Potrivit informațiilor digisport.ro, înțelegerea dintre Andrei Ivan și Truong Tuoi Dong Nai este valabilă un an. Apoi, dacă cele două părți vor dori să continue, angajamentul va fi prelungit.
- Andrei Ivan va câștiga aproximativ 350.000 de euro în Vietnam
Aproximativ 7.500 de kilometri sunt între România și Vietnam, țară în care s-a mutat Andrei Ivan.
Andrei Ivan este căsătorit cu Anda Butuc
Galerie Foto
Etichete: cfr cluj , cfr , vietnam , yuval sade , ha noi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Doi români ajunși pe aeroportul Henri Coandă Otopeni cu o cursă care venea de pe aeroportul Luton...


















































































