Exclusiv Sorin Cârțu, imediat după România - Țara Galilor 2-1: ”Craiova a făcut cel mai bun transfer”
articol scris de Digi Sport06.06.2026, 23:19
România a învins-o pe Țara Galilor, scor 2-1, într-o partidă amicală disputată în seara de 6 iunie, după ce anterior remizase cu Georgia în deplasare, scor 1-1.
SuperLiga Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2
Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:25, DGS 1
Au marcat la duelul din Ghencea, primul pe teren propriu de la revenirea lui Gică Hagi ca selecționer, Florinel Coman (minutul 52) și Adrian Rus (minutul 80), respectiv David Brooks (minutul 63).
Sorin Cârțu e sigur în privința prelungirii contractului lui Adrian Rus: ”Pentru mine, e deja cel mai bun transfer pe care l-am făcut”
La scurt timp după meciul României cu Țara Galilor, Sorin Cârțu a avut o intervenție telefonică la emisiunea Digi Sport Special, iar președintele de onoare al Universității Craiova s-a arătat încântat de forma pe care o arată Adrian Rus.
O parte importantă în eventul reușit de formația din Bănie în stagiunea 2025/2026, Rus și-a prelungit contractul și va continua pe ”Ion Oblemenco”, astfel că ”Sorinaccio” este de părere că aceasta este cea mai bună mutare făcută de club!
”Rus e în forma care l-a consacrat în ultima vreme. E într-o formă foarte bună și într-o stare psihică foarte bună, pentru că a semnat contractul de prelungire. Pentru mine, e deja cel mai bun transfer pe care l-am făcut! Nici nu știu ce transferuri vom mai face, dar e clar, ăsta e punctul meu de vedere, că e pe spiritul nostru, al Universității Craiova”, a declarat Cârțu.
Adrian Rus a mai evoluat de-a lungul carierei la Pisa, Pafos, Fehervar, Balmazujvaros și Sepsi OSK. Adrian Rus are o cotă de piață de 1,2 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.
Oficialul oltenilor a vorbit și despre David Matei, tânărul mijlocaș al Craiovei care a centrat la golul marcat de Adrian Rus, iar Cârțu a spus următoarele:
”Matei da, este pe o pantă ascendentă. El a dat imboldul la meciul decisiv cu Universitatea Cluj, iar faptul că a fost chemat la națională... Sper să o țină tot așa, pentru că are de câștigat toată lumea. Și noi, Craiova, avem de câștigat pentru prestațiile lui.
Primul meci cu Georgia nu l-am văzut, pentru că astăzi am venit din concediu. La meciul cu Georgia nu pot să-mi dau cu părerea, dar astăzi am văzut multe lucruri pozitive”
VIDEO cu toate reacțiile, după România - Țara Galilor 2-1
VIDEO rezumat România - Țara Galilor 2-1
Echipa de start folosită de Gică Hagi la meciul România - Țara Galilor 2-1
Hindrich – Sorescu, Burcă, M. Ilie, Eissat – Stanciu, T. Băluță, Dragomir - Olaru, L. Munteanu, Baiaram.
Pe parcursul reprizei a doua au intrat Strata, Borza, Coman, Rus, Târnovanu, Drăguș, Cîrjan, Moruțan, Popescu și Matei.
Etichete: romania , sorin cartu , cartu , rus , romania tara galilor , adrian rus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-a dat o...