Stadionul din SuperLiga, invadat de "cârtițe", la 5 zile de la ultimul meci
articol scris de Digi Sport23.05.2026, 15:15
Gazonul de la Ploiești nu a arătat foarte bine în ultimii ani.
SuperLiga Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2
Europa League: ”U” Cluj - Dinamo Kiev, joi, 20:30, DGS 1
Petrolul a fost umilită de Oțelul, scor 1-5, în ultima etapă din play-out-ul SuperLigii. Trupa lui Mehmet Topal s-a salvat și va evolua și în sezonul viitor în prima ligă, datorită succesului înregistrat de Metaloglobus, la Ovidiu, cu Farul, 0-1.
Gazonul de la Ploiești, invadat de "cârțițe"! O lună și jumătate până la reluarea sezonului 2026/2027
La doar 5 zile de la ultimul meci al sezonului la Ploiești, gazonul de pe stadionul Petrolului este invadat de așa-zisele "cârtițe". Publicația locală Observator de Prahova a publicat o serie de imagini cu suprafața de joc, dar și detalii despre ceea ce urmează.
Concret, urmează procesul de îndepărtare a bucăților de pământ de pe gazon, iar operațiunea va dura aproximativ 40 de zile, timp în care nu este permisă niciun fel de activitate.
Sursa menționată mai sus precizează că suprafața de joc nu a fost schimbată niciodată din momentul inaugurării stadionului din anul 2011.
"Cârtițele" sunt folosite pentru regenerarea gazonului unui stadion și sunt utilaje speciale de aerare și drenaj. Acest procedeu este folosit pentru suprafețele de joc și au ca scop regenerarea și oxigenarea gazonului.
- Noul sezon din SuperLiga va începe în weekend-ul 18 - 19 iulie
Fanii celor de la Petrolul au răbufnit, după finalul de campionat cu emoții
Chiar dacă Petrolul s-a salvat de la retrogradare, fanii sunt extrem de furioși. Peluza Latină a emis marți, 19 mai, un comunicat dur prin are solicită de urgență schimbări importante la echipă.
”AJUNGE!
Salvarea de la retrogradare nu poate ascunde dezastrul sportiv, administrativ și financiar în care a fost adus FC Petrolul Ploiești. Un nou sezon fără identitate de joc, ambiție și respect față de tricoul galben-albastru, încheiat cu umilințe pe teren și cu insolvență confirmată oficial.
Trei antrenori schimbați într-un singur sezon au produs haos total: fără tactică, fără organizare și fără nicio urmă de profesionalism. În același timp, jucătorii cu salarii mari au oferit prestații de nivel inferior, demonstrând nepăsare și lipsă de caracter.
Conducerea clubului poartă responsabilitatea directă pentru acest eșec moral, sportiv și financiar. Promisiunile făcute suporterilor s-au dovedit simple minciuni.
Peluza Latină a susținut mereu echipa necondiționat, însă răbdarea noastră a ajuns la limită.
Solicităm urgent:
* Demisia tuturor responsabililor pentru acest dezastru;
* Îndepărtarea persoanelor incompetente și a jucătorilor fără atitudine;
* Audit financiar și transparență totală asupra contractelor;
* Reconstrucția clubului cu profesioniști competenți și atașați valorilor Petrolului;
* Un proiect sportiv clar, bazat pe scouting și promovarea juniorilor;
* Reformarea marketingului și atragerea sponsorilor reali;
* Contracte bazate pe performanță;
* Lansarea programului socios `Petrolul Suntem Noi`, bazat pe principiul `1 om = 1 vot`.
Petrolul este al orașului Ploiești, al suporterilor și tuturor celor care au luptat pentru aceste culori. Ne-am săturat de minciuni și umilință. Cine nu poate respecta acest club, TREBUIE SĂ PLECE!”, au scris cei de la Peluza Latină pe Facebook.
Etichete: petrolul , superliga , stadion ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia flutură iar amenințarea nucleară. Consilierul lui Putin, Nikolai Patrușev susține că forțele...