Exclusiv Surpriză! Dat ca și plecat de la FCSB, Gigi Becali a anunțat că rămâne: ”Ce să mai vorbim?”
articol scris de Digi Sport11.07.2026, 22:19
Gigi Becali a făcut un anunț total neașteptat în privința lui Mihai Lixandru (25 de ani), fotbalist care și-a exprimat dorința de a pleca de la FCSB și al cărui transfer în zona Golfului părea bătut în cuie.
SuperLiga Europa League: Univ. Craiova - KuPS, joi, 20:00, DGS 1
Supercupa Europei: PSG - Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
De mijlocașul roș-albaștrilor s-au interesat mai multe formații în ultima perioadă, printre care DC United, Anderlecht, Thun și Virtus Entella, însă era ca și plecat în Arabia Saudită, fapt confirmat și de MM Stoica. Dar surpriză!
- Citește și: ”Transferul” cu care FCSB a dat lovitura: i-a convins și va fi titular! ”Nici nu știu de unde l-am luat”
Gigi Becali: Mihai Lixandru NU mai pleacă de la FCSB
Patronul echipei a transmis că mutarea nu se va mai realiza și a anunțat că se va baza pe Lixandru și în următorul sezon.
”La mijloc avem Arad, Gnahore și Joao Paulo. Nu-mi place Cisotti acolo. Avem 4, cu Lixandru. Dacă n-a plecat, ce să mai vorbim? Vorbeam atunci, acum două săptămâni, acum nu mai știu nimic. MM știe, afacerile de 4-5-600.000 de euro le face el.
De la un milion în sus intervin eu. Duarte a mai jucat la închidere. Baciu a zis că l-ar încerca acolo. I-am spus lui MM acum un an, dar el a zis că nu. E tehnic, e înalt”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club.
Este, totuși, posibil ca Becali să nu fie la curent cu discuțiile purtate între MM Stoica și formația care-l vrea pe Mihai Lixandru, iar fotbalistul să se despartă până la urmă de FCSB. Rămâne de văzut care va fi deznodământul acestei ”telenovele”.
Ilie Dumitrescu: ”Lixandru e cel mai bun mijlocaș central din SuperLigă”
Lixandru nu este pe placul lui Gigi Becali și, dacă va continua la FCSB, va fi a patra variantă în compartimentul median, dar Ilie Dumitrescu îl consideră ”cel mai bun mijlocaș central din SuperLigă” și-i prevede un viitorul strălucitor fotbalistului în vârstă de 25 de ani.
”Din punctul meu de vedere, Lixandru mi se pare că o variantă la fel de bună ca Joao Paulo sau Gnahore. Rămân la părerea că Lixandru e cel mai bun mijlocaș central din SuperLigă.
O să vedeți unde o să ajungă! Cred că ar fi ajuns și la echipa națională dacă ar fi avut continuitate”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Crescut de FCSB, mijlocașul a fost împrumutat de-a lungul timpului la Viitorul Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaș și CS Mioveni, iar din vara lui 2023 a fost păstrat în lotul primei echipe a bucureștenilor.
- 6 goluri și 4 assist-uri în 108 meciuri a adunat Mihai Lixandru la FCSB.
- 900.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Lixandru, potrivit Transfermarkt.
Galerie Foto
Etichete: gigi becali , transfer fcsb , plecare fcsb , mihai lixandru , transfer lixandru , lixandru arabia saudita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Șoferul care a produs tragedia de la Brașov, de pe strada Mureșenilor, după ce a intrat cu mașina...






















