Unde a mers Siyabonga Ngezana, după ce a fost acuzat că a fugit noaptea din cantonamentul FCSB-ului
articol scris de Digi Sport14.11.2025, 09:25
În vârstă de 28 de ani, Siyabonga Ngezana a ajuns în România în vara anului 2023, după ce FCSB a plătit 600.000 de euro pentru aducerea sa de la Kaizer Chiefs.
SuperLiga Europa League: FCSB - Feyenoord, joi, 19:45, DGS 1
Conference League: Universitatea Craiova - Sparta Praga, joi, 22:00, DGS 1
În momentul de față, Siyabonga Ngezana are o relație tensionată cu șefii FCSB-ului. Stoperul sud-african a fost criticat adesea în acest sezon de Gigi Becali și se pare că a ajuns la saturație.
Siyabonga Ngezana a mers să se antreneze suplimentar
În ultima perioadă însă, Siyabonga Ngezana a scăzut din turație și a intrat în colimatorul lui Gigi Becali în mai multe rânduri. Recent, fotbalistul a fost acuzat că a plecat din cantonamentul FCSB-ului fără acceptul clubului și a petrecut până dimineața în afara programului.
La câteva zile după informația apărută în spațiul public, Siyabonga Ngezana a postat o serie de fotografii din afara programului de la club. Concret, fotbalistul FCSB-ului a dorit să le arate urmărilor săi că lucreză suplimentar pentru a fi în cea mai bună formă a sa.
Potrivit postării lui Ngezana, fundașul FCSB-ului a mers să-și antreneze tehnica individuală cu ajutorul unor metode folosite în trecut și de Leo Messi, respectiv Cristiano Ronaldo.
Siyabonga Ngezana a fost deranjat de comentariile lui Gigi Becali și a plecat din cantonamentul FCSB-ului
Galerie Foto
În săptămâna meciului cu Basel, Gigi Becali a făcut chiar declarații rasiste la adresa lui Siyabonga Ngezana, pe care îl acuza de ”lipsă de civilizație”.
Între partida cu elvețienii și duelul cu Hermannstadt, Siyabonga Ngezana a avut o ”escapadă” la Cluj și a plecat din cantonamentul FCSB-ului.
Sud-africanii de la Football Stage scriu că stoperul a plecat din cantonament pentru că a fost enervat de comentariile lui Gigi Becali.
”Sursele spun că sud-africanul s-a simțit jignit de comentariile făcute de șeful clubului pe parcursul săptămânii și a plecat din cantonament, de frustrare. Lucrurile s-au înrăutățit pentru că FCSB a încasat trei goluri și a remizat 3-3 (n.r. cu Hermannstadt)”, scrie sursa citată.
Din cauză că a plecat din cantonament, Siyabonga Ngezana va fi amendat de FCSB.
Etichete: fcsb , siyabonga ngezana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Danemarca a inclus pentru prima dată SUA pe lista amenințărilor din cauza pretențiilor lui Trump...












