Gigi Becali revine pe stadion! Meciul la care va asista patronul celor de la FCSB
drilon
Dat "dispărut" după ce a semnat cu Rapid, a revenit în fața campioanei! Ce a făcut Hazrollaj în luna de după transferul la Rapid
sepsi
Înlocuitorul lui Dorinel Munteanu la Sepsi a reacționat! "Nici eu nu credeam că vin"
Digi Sport 1 Live
Acum
etapa 7 Liga a 2-a: Steaua-Csikszereda
Play-off

Veste uriaşă pentru Dică! De trei luni aşteaptă asta

29.11.2018, 13:00

După aproape trei luni de zile în care a fost nevoit să improvizeze, Dică poate răsufla în sfârşit uşurat. Contra Gaz Metanului, în etapa a 17-a, staff-ul tehnic al roş-albaştrilor va avea apărarea ideală.

FOTBAL:FC VIITORUL-FC STEAUA BUCURESTI, PLAY OFF LIGA 1 BETANO (21.04.2018)
  • Liga 2: Steaua - Csikszereda, miercuri, 17:00, DGS 1

  • Champions League: Barcelona - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1

În ultima partidă, la Iaşi, Dică a jucat fără Romario Benzar şi Bogdan Planic, ambii suspendaţi. Ambii au avut şi probleme medicale, astfel că nu se ştia cât de rapid vor reveni.

Dar veştile sunt bune pentru tehnicianul vicecampioanei. Cei doi s-au refăcut, astfel că pot evolua din primul minut, duminică, la Piteşti, în meciul cu Gaz Metan.

Planic va face cuplu după mult timp în centrul liniei defensive cu Bălaşa. Şi acesta din urmă a fost accidentat o perioadă, staff-ul tehnic apelând uneori la un cuplu inedit: Filip - Junior Morais.

În banda stângă e singurul semn de întrebare pentru confruntarea cu echipa lui Teja; dar nu din cauza vreunei accidentări, ci a faptului că Junior Morais şi Alexandru Stan sunt de valori aproximativ egale.

Cu Gaz Metan nu va reveni însă Gnohere, suspendat două etape după roşul văzut cu Dinamo. Atacul va fi condus probabil de Coman, după ce Rusescu a fost marea dezamăgire a partidei cu Poli Iaşi.

Aşa ar putea arăta FCSB contra lui Gaz Metan

Bălgrădean - R.Benzar, Planic, Bălaşa, Morais (Al.Stan) - Nedelcu, Moruţan - Man, Teixeira, Tănase - Coman

FCSB - Gaz Metan se joacă duminică, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.

Etichete: nicolae dica , fcsb gaz metan , accidentari fcsb , dica fcsb , aparare fcsb

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
VIDEO. Tânără hărțuită într-un tramvai, în Cluj. Nimeni nu a intervenit în favoarea victimei
VIDEO. Tânără hărțuită într-un tramvai, în Cluj. Nimeni nu a intervenit în favoarea victimei

O tânără a fost hărțuită într-un tramvai, în Cluj. Incidentul revoltător a fost filmat chiar de...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Football: Serie A Enilive 2024/2025 - day 34 - Derby SS Lazio vs Parma calcio 1913 on April 28, 2025 at Olympic Stadium in Rome
Italienii nu s-au ferit de cuvinte, după Lazio - Parma. Ce au scris despre Cristi Chivu

Parma a remizat pe terenul celor de la Lazio, scor 2-2, într-o partidă în care elevii lui Cristian...

A venit "nota de plată"! Ce suspendare a luat Rudiger, după "circul" de la Barcelona - Real Madrid
rudiger
Dorinel Munteanu a făcut public tot! Adevărul despre cele 200.000 de euro de la Sepsi
munteanu
Italienii: Dan Șucu e "înnebunit"! Trebuie să scoată din buzunar 14 milioane de euro
sucu
Dennis Man i-a lăsat "mască" pe italieni! Ce a făcut după ce Chivu l-a scos din primul 11
man
Recomandările redacției
sepsi
Înlocuitorul lui Dorinel Munteanu la Sepsi a reacționat! "Nici eu nu credeam că vin"

Cum a numit Mirel Rădoi partida cu Rapid
radiu
Exclusiv Farul, prima reacție despre situația lui Denis Alibec! "Ne vom așeza la masă"
denis alibec
News Alert Ce veste din Italia! Cristi Chivu e pe lista unei echipe uriașe, după "minunea" de la Parma
chivu
Citește și
”Orice om poate fi înlocuit!” Nicolae Dică a primit ultimatum la Chiajna
nicolae-dica
Președintele Chiajnei a reacționat după suspiciunile de blat la meciul cu Câmpulung: ”Am văzut multe în fotbal”
Kim Kardashian, criticată pentru bijuteriile extravagante purtate la plajă: „Costă mai mult decât o casă”
Kim Kardashian, criticată pentru bijuteriile extravagante purtate la plajă: „Costă mai mult decât o casă”
Va continua Dan Șucu din vară tot cu Marius Șumudică? Răspunsul categoric al lui Gigi Becali
Va continua Dan Șucu din vară tot cu Marius Șumudică? Răspunsul categoric al lui Gigi Becali
Cum l-a pierdut Gigi Becali pe Alex Mitriță: „El și cu MM Stoica au zis că nu e bun. El era încântat să joace la Steaua”
Cum l-a pierdut Gigi Becali pe Alex Mitriță: „El și cu MM Stoica au zis că nu e bun. El era încântat să joace la Steaua”
Filmul de groază care domină box office-ul. În două weekenduri a depășit deja bugetul de producție
Filmul de groază care domină box office-ul. În două weekenduri a depășit deja bugetul de producție
Alicia Keys, îndrăzneață într-un sacou purtat pe pielea goală. Artista de 44 de ani are un zâmbet magnetic și o frumusețe naturală
Alicia Keys, îndrăzneață într-un sacou purtat pe pielea goală. Artista de 44 de ani are un zâmbet magnetic și o frumusețe naturală
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Casa de Pensii, vești proaste despre mica recalculare. Pensionarii au pierdut deja 1.000 de lei
Casa de Pensii, vești proaste despre mica recalculare. Pensionarii au pierdut deja 1.000 de lei
Nicolae Dică: ”Nu am trăit niciodată o asemenea umilință! Nu vreau să-și bată joc de cariera mea”
Screenshot 2025-04-13 124131
„La revedere”. Gigi Becali s-a uitat la U Cluj - Craiova și a analizat lupta la titlu

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Alicia Keys, îndrăzneață într-un sacou purtat pe pielea goală. Artista de 44 de ani are un zâmbet magnetic și o frumusețe naturală
Alicia Keys, îndrăzneață într-un sacou purtat pe pielea goală. Artista de 44 de ani are un zâmbet magnetic și o frumusețe naturală
Digi World
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă prada
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă prada