Victor Becali: ”L-a luat Craiova. Pare că ar fi un Mutu, când era mic”
articol scris de Digi Sport28.05.2025, 21:02
Luca Băsceanu (19 ani) a atras imediat privirile echipelor cu pretenții din SuperLigă.
SuperLiga SuperLiga: Farul - Csikszereda, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Voluntari, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Deși a fost promovat recent la seniori de Farul Constanța, extrema stânga a avut prestații foarte bune și a prins deja un transfer la Universitatea Craiova.
Victor Becali (63 de ani), agent de jucători, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Băsceanu, pe care l-a comparat chiar cu unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din istoria României.
Victor Becali: ”Luca Băsceanu pare că ar fi un Adrian Mutu, când era mic”
Victor Becali s-a declarat impresionat de evoluțiile lui Luca Băsceanu.
Impresarul crede că fotbalistul lansat de Gică Hagi (60 de ani) este foarte talentat și că arată în teren acel tupeu care-l aseamănă cu Adrian Mutu (46 de ani) la începuturile sale.
De aceea, Victor Becali este de părere că Universitatea Craiova va face o afacere foarte bună cu Băsceanu, jucător pe care oltenii au plătit un milion de euro.
"Craiova l-a luat pe Băsceanu, un jucător de mare perspectivă. Părerea mea e că a făcut o afacere foarte bună. E un jucător de mare perspectivă, eu cred mult în el.
Talentul trebuie să și confirme, să se concretizeze în evoluții bune, dar eu cred în el. Are ce îi trebuie: are calitate fotbalistică și tupeu fotbalistic. Pare că ar fi un Mutu, când era mic", a spus Victor Becali, pentru Sport Total FM.
În 15 meciuri jucate pentru Farul în stagiunea recent încheiată, Luca Băsceanu a marcat de trei ori și a furnizat o pasă decisivă.
Clasament final play-out SuperLiga. Farul, pe locul 5
VIDEO Rezumat Oțelul Galați - Farul, scor 0-0. Luca Băsceanu a fost titular
Etichete: universitatea craiova , adrian mutu , victor becali , luca basceanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a acordat Serviciului Doi al FSB competențe practic nelimitate pentru a desfășura...