Vlad Chiricheș a plecat de la FCSB. Mai avea 40 de zile de contract
articol scris de Digi Sport25.04.2026, 10:52
Vlad Chiricheș (36 de ani) și-ar fi luat rămas bun de la colegii de la FCSB, chiar înaintea partidei cu Petrolul 3-1, din etapa a 6-a a play-out-ului.
SuperLiga Europa League: Univ. Craiova - KuPS, joi, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Petrolul, vineri, 18:30, DGS 1
Chiricheș se accidentase serios în meciul cu Farul (3-2) și erau șanse mici să mai revină pe gazon, până la finalul sezonului. Mai mult, patronul Gigi Becali (67 de ani) a anunțat că experimentatul fundaș nu va mai intra în planurile echipei.
Vlad Chiricheș și-a luat rămas bun de la colegi, înainte de FCSB - Petrolul
Potrivit Fanatik, Chiricheș a decis să-și ia la revedere de la întreg vestiarul grupării roș-albastre.
În urmă cu o zi, Mihai Stoica anunțase că Vlad Chiricheș mai avea 40 de zile de contract, însă a decis să se despartă de echipă încă de acum.
- Vlad Chiricheș a evoluat în 134 de meciuri pentru FCSB, în care a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive.
- Vlad Chiricheș revenise la FCSB în 2023.
- 23 de meciuri a jucat Vlad Chiricheș în acest sezon la FCSB
Vlad Chiricheș, replică pentru Gigi Becali, după Farul - FCSB 2-3
Deși multă lume din fotbal este de părere că Vlad Chiricheș poate evolua la un nivel înalt, Gigi Becali l-a criticat pe veteran în mai multe rânduri. De asemenea, după ce Chiricheș s-a accidentat, omul de afaceri a avut o reacție neverosimilă.
”Da, ce e de spus? Am încercat să evit să mă gândesc la ce a declarat dânsul. E clar că nu e un lucru plăcut pentru un jucător, dar cred că în general în fotbal nu există recunoștință, e următorul meci. Dacă ești bun, toată lumea se bucură, dacă nu, ești la revedere, pe făraș.
Asta face parte din trecutul meu, clar e acolo. Am jucat la un nivel foarte bun, dar asta nu contează în prezent. Să vorbesc de o retragere? Nu, nici nu mă gândesc la asta.
Am spus-o tot timpul, îmi doresc să mă simt bine, să mă antrenez cu plăcere. Încă am pasiune și mă bucur de fotbal.
Mi-e greu să fac un lucru doar pentru că patronul echipei spune că eu nu mai pot. Un om care nu e zi de zi cu mine la antrenament e greu să-mi spună ce am de făcut.
Da, clar, e patronul echipei și poate să mă dea afară, dar în afară de asta eu mă bucur de antrenamente, de jocuri. Cât a fost Mirel s-a văzut că am fost acolo în echipă și mă bucur de asta.
După ce îmi spui și tu acum, după acest meci să vii cu o declarație de genul ăsta, e clar că nu mai e nimic de schimbat”, a declarat Vlad Chiricheș, după Farul - FCSB 2-3.
VIDEO cu rezumatul partidei Farul - FCSB 2-3, ultimul meci în care a jucat Vlad Chiricheș
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Patrick Borcea, fiul lui Cristi Borcea, a fost pus sub monitorizare electronică şi Judecătoria...