Video Prime la Steaua pentru promovarea în SuperLiga. ”Așa scrie în contract”. Ce se întâmplă cu banii
27.02.2026, 11:42Steaua a câștigat meciul cu CSM Slatina 2-1, în etapa 19 din Liga 2, și s-a apropiat de locurile de play-off, iar disputa de până la finalul sezonului regulat se anunță una acerbă.
Liga 2 Liga 2: Unirea Slobozia - Gloria Bistrița, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Rapid, vineri, 21:00, DGS 1
- Rubio (minutele 24 - din penalty și 40) a marcat pentru ”Militari”, în timp ce Emilian Pacionel (82-penalty) a punctat pentru olteni.
- Șoptirean (87), de la Slatina a fost eliminat.
Oprița, despre primele promise la Steaua: ”Așa scrie în contract, că iei banii din drepturile TV, din Liga 1”
Chiar dacă nu au drept de promovare, roș-albaștrii vor să lupte pentru a termina pe unul dintre locurile fruntașe, iar Daniel Oprița (44 de ani), antrenorul bucureștenilor, a anunțat că există chiar și prime stipulate în contracte pentru accesul în SuperLiga.
”La meciul trecut, cu Voluntari, am spus, ca să reglez și lucrul ăsta, că noi avem niște prime, în cazul în care promovăm în Liga 1, pe care nu le luăm, pentru că nu avem drept de promovare.
Dar ele sunt stipulate în contract, sunt scrise.
Dar nu că nu le-am lua din cazua clubului, așa scrie în contract, că iei banii din drepturile TV, din Liga 1.
Noi am promovat in Liga 1, am fost pe teren, aia e”, a spus Oprița, la finalul meciului cu Slatina.
VIDEO cu Daniel Oprița, despre situația de la Steaua, după victoria cu CSM Slatina 2-1
Oprița, avertisment pentru jucătorii de la Steaua. ”Au niște bonusuri dacă intră în play-off. Dacă vor juca în play-out, nu mai au nimic”
Oprița a mai precizat că le-a spus jucătorilor săi că miza este doar play-off-ul, în condițiile în care doar dacă vor ajunge acolo vor beneficia de prime.
”E treaba lor, le-am explicat. Dacă mai vor să joace după aceea... Jucăm în play-out, jucăm degeaba. Joci ca să treacă timpul, ca să termini sezonul. Dacă nu vor să înțeleagă că trebuie să demonstreze...
Joci la Steaua, echipă fără drept de promovare, stadion frumos, ai șansa să demonstrezi.
Și eu sunt vinovat, nu mă ascund, dar spun că trebuie să facem altceva.
Băieții, ăștia ai mei, au niște bonusuri dacă intră în play-off. Dacă vor juca în play-out, nu mai au nimic. Asta trebuie să-i motiveze pe ei, nu că pleacă Oprița, cum am tot auzit”, a mai spus Oprița.
În urma acestui rezultat, ”Militarii” au acumulat 33 de puncte și i-au egalat, cel puțin momentan, pe ASA Târgu Mureș și pe cei de la Chindia, poziționate în continuare pe ultimele două locuri calificabile în play-off. Slatina a rămas cu 23 de puncte și nu poate fi dată jos de pe locul 14.
VIDEO cu rezumatul partidei Steaua - Slatina 2-1
Steaua - CSM Slatina 2-1. Echipele de start
Steaua: Frănculescu – Adăscăliței, Nacho Bonet, Ad. Ilie – Răsdan, Gualda, Drăghici – R. Popescu, N. Popescu – Rubio, Doană
Rezerve: Pletea – Lanțoș, Nedelea, Mar. Roman, Ad. Popa, Lascu, Șt. Pacionel, Dr. Nedelcu, Huszti
Antrenor: Daniel Oprița
CSM Slatina: Răcășan – I. Mitran, A. Stan, Șoptirean, Buta – Trașcu – Magyari, E. Pacionel, I. Năstăsie, Rodri Hernando – Siafa
Rezerve: Pricopi – Al. Sima, Prejmerean, Lăpădătescu, M. Lupu, Leață, Al. Georgescu, C-tin. Radu, Andreș
Antrenor: Viorel Ferfelea
Arbitru: Dragoș Lunca (Cluj-Napoca – Cluj). Asistenți: Tamas Biro Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Carei – Satu Mare). Rezervă: Eniko Biro Kopriva (Carei – Satu Mare).
Observator arbitri: Laurenţiu Vărgatu (Brăila). Delegat joc: Lucian Cîrjă (Constanţa).
Clasament Liga 2, după Steaua - CSM Slatina 2-1
![]()
Etichete: steaua liga 1 , daniel oprita , prime steaua , steaua playoff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bărbatul devenit celebru pe internet după ce a „pictat” cu spray graffiti o inimă pe o stâncă de pe...