Tony da Silva a plecat de la Poli Iași: ”Vom rezilia contractul pe cale amiabilă”
articol scris de Digi Sport13.11.2025, 20:38
Tony da Silva (44 de ani) a revenit la Poli Iași în această vară și a avut drept principal obiectiv readucerea formației din Copou în SuperLiga.
Liga 2 SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - Rapid, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul portughez se pare că a ajuns la capătul răbdării din cauza problemelor cu care se confruntă clubul și a decis să plece în urma ședinței care a avut loc, 13 noiembrie, de la Poli Iași.
Tony da Silva a plecat de la Poli Iași
În ultima rundă, Poli Iași a cedat cu 0-4 pe terenul celor de la ASA Tg. Mureș, iar la 3 zile distanță de la acest moment, Florin Briaur, managerul executiv al ieșenilor, a anunțat că înțelegerea lui Tony da Silva a fost reziliată.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Tony, am ajuns la un acord și vom rezilia contractul pe cale amiabilă. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru Politehnica Iași și îi urăm mult succes”, a declarat Florin Briaur, potrivit prosport.ro.
Tony da Silva a mai condus-o pe Poli Iași din aprilie 2024 și până în septembrie 2024 în primul mandat. Ulterior, a revenit pe banca moldovenilor în iulie 2025.
VIDEO ASA Târgu Mureș - Poli Iași 4-0
Probleme financiare la Poli Iași
Lucrurile nu stau foarte bine la Poli Iași nici din punct de vedere financiar.
Potrivit informațiilor obținute de digisport.ro, există restanțe salariale de 3 luni la club, iar jucătorii au acuzat o stare de nemulțumire și chiar s-au gândit să facă o grevă.
Rămâne de văzut cum va reacționa conducerea celor de la Poli Iași, dar și cum vor mai putea fi motivați jucătorii de acum înainte.
Clasamentul din Liga 2
Etichete: tony da silva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
„Europa a vrut să ne izoleze, dar a eșuat, iar acum constată că este singura care este izolată.” Nu...