135.000.000€ pentru Bradley Barcola! Decizia luată de PSG
articol scris de Digi Sport30.06.2026, 19:00
Bradley Barcola (23 de ani) ar putea pleca de la PSG, după Cupa Mondială din această vară, acolo unde se află în lotul Franței.
Ligue 1 Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
- Francezul a fost adus pe ”Parc de Princes” în 2023 de la Lyon în schimbul a 45 de milioane de euro, iar de atunci a strâns 152 de meciuri, timp în care a marcat de 39 de ori și a oferit 37 de pase decisive.
Bradley Barcola costă 135 de milioane de euro
PSG e gata de o reconstrucție în atac, iar Bradley Barcola a fost scos la vânzare pentru a face loc altor două staruri.
Campioana Europei vrea să-i transfere în acest mercato pe Yan Diomande (19 ani) și pe Maghnes Akliouche (24 de ani), iar pentru a le face loc celor doi s-a decis vânzarea fotbalistului adus de la Lyon.
Imediat, două echipe de top au intrat în cursa pentru Bradley Barcola, Liverpool și Arsenal, așa cum anunță cei de la The Athletic.
Chiar dacă vor să-l vândă pe Barcola, șefii de la PSG ”țin cu dinții” de preț. Concret, sursa menționată susține că gruparea de pe ”Parc de Princes” își dorește nu mai puțin de 135 de milioane de euro pentru a-l ceda pe atacantul lateral.
Dacă totul s-ar rezolva, atunci Bradley Barcola ar deveni cel mai scump jucător vândut de PSG în istorie. Recordul este deținut în acest moment de Neymar, care în vara lui 2024 a plecat la Al-Hilal pentru 90 de milioane de euro.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Bradley Barcola, potrivit transfermarkt.com.
Lot Franța la Cupa Mondială 2026
- Portari: Mike Maignan (AC Milan), Robin Risser (Lens), Brice Samba (Rennes)
- Fundași: Lucas Digne (Aston Villa), Malo Gusto (Chelsea), Lucas Hernández (PSG), Théo Hernández (Al-Hilal), Ibrahima Konaté (Liverpool), Jules Koundé (FC Barcelona), Maxence Lacroix (Crystal Palace), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern)
- Mijlocași: N'Golo Kanté (Fenerbahçe), Manu Koné (AS Roma), Adrien Rabiot (AC Milan), Aurélien Tchouaméni (Real Madrid), Warren Zaïre-Emery (PSG)
- Atacanți: Maghnes Akliouche (Monaco), Bradley Barcola (PSG), Rayan Cherki (Manchester City), Ousmane Dembélé (PSG), Désiré Doué (PSG), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), Kylian Mbappé (Real Madrid), Michael Olise (Bayern), Marcus Thuram (Inter)
- Selecționer: Didier Deschamps
Etichete: franta , psg , transfer , cm 2026 , bradley barcola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Magazinele unui lanț de articole sportive care se retrage din România au fost devastate de clienți...