Nasser Al-Khelaifi, atac subliminal la adresa lui Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport08.09.2024, 13:47
Nasser Al-Khelaifi (50 de ani) continuă războiul de la distanță cu Kylian Mbappe (25 de ani), plecat gratis de la PSG la Real Madrid în perioada de mercato a verii.
Nations League: Italia - Belgia, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Israel - Franța, joi, 21:45, DGS 2
Campioana Franței și căpitanul naționalei au un conflict atât legal, cât și declarativ, deși în al doilea caz înțepăturile au venit doar din partea PSG-ului, în timp ce fotbalistul a rămas diplomat.
Nasser Al-Khelaifi: "Vedeta PSG-ului e toată echipa. Așa cum a fost mereu"
Recent, președintele celor de la PSG a acordat un interviu pentru cotidianul spaniol Marca, iar la un moment dat a strecurat o înțepătură clară la adresa lui Mbappe.
"Vedeta PSG-ului nu este un jucător individual. Vedeta este echipa noastră. Așa cum a fost mereu. Iar ea strălucește puternic", a declarat Al-Khelaifi, potrivit presei spaniole.
Kylian Mbappe a reclamat-o pe PSG la UEFA
Căpitanul Franței solicită 55 de milioane de euro, bani care reprezintă trei salarii brute pe lunile aprilie, mai și iunie, plus o primă pentru cea mai recentă prelungire de contract.
Pe 13 august, Mbappe, al cărui contract cu PSG a expirat pe 30 iunie, a trimis un email către FFF, prin care a informat că a făcut un demers legal la UEFA.
La scurt timp după ce vestea s-a propagat în presa internațională, PSG a fost contactată de jurnaliștii francezi pentru o reacție, dar aceasta a fost mai pașnică decât se aștepta multă lume.
"PSG nu vrea să facă niciun comentariu legat de discuțiile din prezent, care au loc în mod constructiv de câteva luni bune încoace, și echipa continuă să abordeze acest subiect în mod respectuos", a transmis clubul din capitala Franței, potrivit Foot Mercato.
Etichete: real madrid , psg , nasser al-khelaifi , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care a judecat iniţial dosarul accidentului de la 2 Mai...