Foto Louis Munteanu a primit vestea din SUA, imediat după ce a marcat în Georgia - România
articol scris de Digi Sport03.06.2026, 08:12
Louis Munteanu (23 de ani) și-a continuat forma excelentă de la echipa de club și la națională, unde a marcat singurul gol al României în remiza cu Georgia, scor 1-1.
Fotbal Media: Fotbal European, marți, 21:00, DGS 1
Interviurile Digi Sport: Alexandru Chipciu, marți, 17:45, DGS 1
- În luna mai, fotbalistul transferat pentru 6 milioane de euro de la CFR Cluj a reușit să marcheze 4 goluri și să ofere o pasă decisivă în cele 5 meciuri jucate pentru DC United.
Louis Munteanu a fost desemnat jucătorul lunii mai la DC United
Imediat după jocul de la Tibilisi, DC United a anunțat pe rețelele sociale că Louis Munteanu a fost desemnat jucătorul lunii mai.
Datorită formei atacantului român, gruparea din Washington DC se menține pe locul al nouălea, poziție care duce în play-off-ul campionatului.
”Luna mai i-a aparținut lui Louis!
El este câștigătorul titlului de jucătorul lunii”, au scris cei de la DC United.
- În total, Louis Munteanu are 5 goluri marcate și o pasă decisivă în cele 12 meciuri jucate pentru DC United.
- 5 milioane de euro este cota de piață a atacantului român, potrivit transfermarkt.com.
VIDEO Rezumat Georgia - România 1-1
Gabi Balint, despre Louis Munteanu, după Georgia - România: ”Ar fi trebuit să rămână în Europa”
Vârful de 23 de ani are un bilanț foarte bun la echipa națională: 3 goluri în 5 selecții.
În cadrul unei intervenții telefonice la Digi Sport, Gabi Balint, fost atacant al primei reprezentative, a scos în evidență calitățile lui Louis Munteanu, însă expertul Digi Sport consideră că fotbalistul în vârstă de 23 de ani nu a luat cea mai bună decizie atunci când a ales să meargă peste Ocean.
”Ar trebui (n.r. să fie principalul atacant al naționalei în următorii ani), dar nu știu cât de mult îl va avantaja că joacă în America. E altă lume acolo, nu-l știm.
Ar fi trebuit să rămână să joace în Europa, e un jucător bun, un atacant bun, cu calități, cum puțini avem în acest moment la națională”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport Special.
”Gol fabulos, de atacant, de număr 9. S-a demarcat foarte bine”, a spus și Gică Craioveanu despre Louis Munteanu.
Etichete: romania , mls , echipa nationala , sua , america , dc united , louis munteanu , video georgia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul desemnat Adrian Veştea a spus din nou luni seara, după încheierea şedinţei conducerii...