Louis Munteanu i-a adus bani lui CFR Cluj
articol scris de Digi Sport16.08.2026, 16:22
CFR Cluj a primit o mână de ajutor, în contextul problemelor financiare pe care le traversează clubul.
Fotbal SuperLiga: Dinamo - FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA - Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Concret, ardelenii vor beneficia de o sumă de bani, și asta datorită lui Louis Munteanu (24 de ani), atacant vândut în iarnă la DC United pentru aproximativ 6 milioane de euro.
Louis Munteanu îi aduce 150.000 de euro lui CFR Cluj
Louis Munteanu a fost titular pentru DC United în remiza, scor 1-1, de pe terenul lui CF Montreal (etapa a 19-a din MLS) și a bifat al 10-lea meci consecutiv în care a jucat încă din primul minut pentru americani.
În contractul lui Louis Munteanu cu DC United este stipulată o clauză conform căreia, dacă românul joacă titular de 10 ori la rând, atunci CFR Cluj va încasa din partea americanilor 150.000 de euro, scrie fanatik.
Astfel, odată îndeplinită această bornă, gruparea din Gruia se va bucura de acești bani. Mai mult, dacă Louis va mai marca încă 5 goluri și va atinge cota 10, atunci CFR va mai încasa de la americani încă 100.000 de euro.
În prezent, Louis Munteanu are cinci goluri marcate și trei assist-uri furnizate, în 17 meciuri jucate pentru DC United.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit Transfermarkt
DC United se află pe locul al 9-lea în Conferința de Est din MLS, ultimul care permite calificarea în play-off.
La CFR Cluj, Louis Munteanu și-a petrecut un sezon și jumătate și a fost titular cert pentru ardeleni (a înscris 28 de goluri și a furnizat 9 pase decisive).
CFR Cluj se pregătește pentru duelul cu Corvinul Hunedoara. Marius Șumudică debutează pe banca ”Feroviarilor”
CFR Cluj o va înfrunta pe Corvinul Hunedoara la Arad, într-un meci din cadrul etapei a 5-a din SuperLigă.
- Partida dintre Corvinul și CFR este programată pe 16 august (duminică), de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Acesta va fi primul meci al lui Marius Șumudică (55 de ani) pe banca CFR-ului de la revenire. La prima sa conferință de presă, tehnicianul a anunțat că CFR are nevoie de întăriri în următoarea perioadă.
”Săptămâna viitoare trebuie să facem neapărat 3-4 transferuri, nu doar numeric, ci și valoric să ridicăm standardul. Sunt jucători pe care-i cunosc, eu când aduc jucători care să ne ajute, eu n-am alte interese. Și jucători care să accepte condițiile care sunt acum la CFR”, a spus Marius Șumudică.
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat Rapid - CFR Cluj, scor 3-1 (etapa a 3-a din SuperLigă)
Etichete: cfr cluj , cfr , america , dc united , louis munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La mai bine de trei decenii de la moartea legendarului solist al trupei Queen, Mary Austin rupe...