Neymar a fost operat!
articol scris de Digi Sport22.12.2025, 21:33
Brazilianul Neymar (33 de ani) a fost supus unei intervenţii chirurgicale cu succes la genunchiul stâng, a anunţat luni clubul de fotbal Santos, dar viitorul atacantului vedetă rămâne incert, la fel ca şi participarea sa la Cupa Mondială din 2026 cu echipa naţională a Braziliei, scrie AFP.
Fotbal UCL: Bodo/Glimt - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Qarabag - Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1
- Citește și: Lovitură! Vor să-l deturneze pe Neymar
Neymar a fost operat cu succes!
"Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain a fost supus unei intervenţii chirurgicale artroscopice pentru a trata o ruptură la meniscul medial", a declarat Santos într-un comunicat de presă. "Operaţia a reuşit, jucătorul se simte bine", a adăugat clubul.
Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de medicul echipei naţionale a Braziliei, care îl operase anterior pe Neymar.
Atacantul în vârstă de 33 de ani a avut un sezon dificil la clubul de unde s-a lansat, căruia i s-a alăturat la începutul anului, din cauza accidentărilor recurente, dar a jucat un rol cheie în a ajuta echipa paulista să evite retrogradarea din prima divizie.
Neymar a marcat opt goluri în 20 de meciuri în acest sezon în campionatul brazilian. Cinci dintre aceste goluri au venit în ultimele cinci meciuri, Santos asigurându-şi supravieţuirea abia în ultima etapă.
Contractul lui Neymar expiră la sfârşitul anului, dar conducerea clubului a indicat că negociază o prelungire.
Golgheterul all-time al Selecao (79 de goluri, cu două mai multe decât Pele), Neymar nu a mai jucat pentru echipa naţională de peste doi ani. Ultima sa apariţie pentru Brazilia a fost pe 17 octombrie 2023, când a suferit o accidentare gravă la genunchi împotriva Uruguayului.
El nu a fost încă convocat de noul selecţioner al echipei naţionale, italianul Carlo Ancelotti, care a preluat banca tehnică a Braziliei, notează Agerpres.
Etichete: santos , neymar , brazilia , accidentare neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a aflat rezultatul testului antidrog de la...