Peste Rodrigo și Joselu! Nota primită de Florinel Coman, după un nou meci la Al-Gharafa
articol scris de Digi Sport14.09.2024, 09:59
Florinel Coman (26 de ani) a fost titular din nou pentru Al-Gharafa, de această dată în meciul cu Al-Shamal, scor 1-1, din etapa a patra a campionatului din Qatar.
Liga 2: FC Bihor - FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
Liga 2: Csikszereda - CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Internaționalul român transferat vara aceasta de la FCSB continuă să evolueze foarte bine în Golf și reușește să se remarce într-o echipă din care mai fac parte fostul atacant al lui Real Madrid, Joselu, și, mai nou, Rodrigo, fost atacant la Valencia și Leeds United, transferat la începutul săptămânii.
Florinel Coman, notat cu 7,1 după Al-Gharafa - Al-Shamal
Coman a fost folosit unde se simte cel mai bine, în flancul stâng al atacului, și a primit nota 7,1 pe platforma SofaScore, a patra cea mai bună din primul 11 al lui Al-Gharafa.
Al-Gharafa a jucat în format 4-4-2, iar parteneri în atac au fost Joselu și Rodrigo, însă cei doi atacanți spanioli n-au impresionat. Primul a primit 6,9, iar celălalt, aflat la debut, a luat cea mai mică notă din echipă, 6,3.
Golul lui Al-Gharafa a fost înscris la capătul unei faze caraghioase, în care Coman a trimis o centrare cu efect, iar fundașul advers și-a băgat mingea în propria poartă.
Cifrele lui Florinel Coman în meciul Al-Gharafa - Al-Shamal
- 60 de atingeri de balon
- 22/30 pase reușite (73%)
- trei pase-cheie (care au condus la un șut)
- două din nouă centrări reușite
- un șut pe poartă
- două din șase driblinguri reușite
- 4/9 dueluri la sol câștigate
- unul din două dueluri aeriene câștigate
Etichete: al gharafa , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Amalia Bellantoni, femeia care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la candidatura Dianei...