Guardiola a vorbit despre interesul lui Atletico Madrid pentru Julian Alvarez
articol scris de Daniel Chimoiu04.08.2024, 12:29
Julian Alvarez (24 de ani) se află în discuții avansate cu Atletico Madrid, formație care l-a transferat pe Robin Le Normand (27 de ani), cel mai scump fundaș din istoria madrilenilor.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Fotbalistul argentinian vrea să o părăsească pe Manchester City, după doar două sezoane petrecute pe Etihad Stadium.
"Atletico? Nu am nimic de spus", a transmis Pep Guardiola referitor la posibilul transfer al lui Julian Alvarez
Julian Alvarez a reușit în această vară să câștige Copa America 2024 după ce Argentina a învins-o, în finală, pe Columbia (0-0 / 1-0 după prelungiri).
În această perioadă de mercato, Bayern Munchen și-a mai prezentat interesul față de jucătorul pentru care Manchester City cere aproximativ 83 de milioane de euro.
Antrenorul "Cetățenilor" a declarat că îl așteaptă pe Alvarez la antrenamentele echipei, potrivit postării de pe X a jurnalistului italian, Fabrizio Romano.
"Atletico? Nu am nimic de spus. Este jucătorul nostru, se întoarce curând, din vacanță.
Îl voi îmbrățișa și îl felicit și începem să lucrăm împreună. El este jucătorul nostru. Contez pe el", a declarat Guardiola referitor la interesul celor de la Atletico Madrid pentru jucătorul argentinian.
Atletico îi oferă lui Julian Alvarez un salariu de 13 milioane de euro pe sezon
Echipa antrenată de Diego Simeone (54 de ani) este gata să-i ofere lui Alvarez un contract valabil pe 5 ani și un salariu de 13 milioane de euro pe an.
Interesul echipelor din Premier League pentru jucătorii lui Atletico, Joao Felix (24 ani), respectiv Samu Omorodion (20 de ani) îi poate ajuta pe madrileni să finanțeze transferul jucătorului lui Manchester City.
- Julian Alvarez a câștigat o Cupă Mondială (2022) și două Copa America ( 2021, 2024) alături de naționala Argentinei.
- Julian Alvarez a marcat 36 de goluri în 103 de partide pentru Manchester City.
- Julian Alvarez este cotat la 90 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: manchester city , atletico madrid , pep guardiola , julian alvarez , transfer julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...