Nu a uitat de unde a plecat! Cum vrea Jurgen Klopp să o ajute pe Liverpool pentru a-l transfera pe Alexander Isak
articol scris de Digi Sport07.08.2025, 21:26
Alexander Isak (25 de ani), fotbalistul celor de la Newcastle, este unul dintre cei mai valoroși atacanți din Premier League.
Premier League SuperLiga: Rapid - Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Prestațiile vârfului de atac din ultimele sezoane i-au determinat pe granzii din Anglia să încerce din răsputeri să îl transfere.
Jurgen Klopp vrea să îl transfere pe Harvey Elliott de la Liverpool. ”Cormoranii” ar avea destui bani să îl cumpere pe Alexander Isak
Dintre formațiile de top din Premier League, Liverpool a fost cea mai insistentă în ceea ce privește o mutare a lui Alexander Isak, însă prețul piperat cerut de Newcastle a pus piedică în negocieri.
”Coțofenele” au cerut în schimbul suedezului suma de aproximativ 170.000.000 de euro, în ciuda faptului că cei pe ”Anfield Road” erau dispuși să plătească 140.000.000 în schimbul lui Isak.
Într-un scenariu neașteptat, chiar fostul manager al celor de la Liverpool, Jurgen Klopp (58 de ani), ar putea fi omul-cheie care să deblocheze mutarea.
Germanul, care acum este șeful departamentului global de fotbal de la Red Bull, vrea să-l aducă pe Harvey Elliott (22 de ani) la RB Leipzig, iar banii din această afacere ar putea fi reinvestiți imediat de ”Cormorani” în atacantul suedez, potrivit celor de la Mirror.
Mijlocașul englez de 21 de ani este văzut drept o piesă importantă în proiectul germanilor, iar Klopp, un admirator declarat al talentului său, a insistat pentru această mutare.
Liverpool ar dori puțin peste 57 de milioane de euro în schimbul lui Elliott, o sumă care ar putea fi vitală pentru a suplimenta oferta pentru Isak. De altfel, și jucătorul ar fi deschis la plecare, conștient că are nevoie de mai multe minute pentru a-și asigura un loc în lotul Angliei pentru Cupa Mondială din 2026.
Cifrele lui Alexander Isak
- 120.000.000 de euro este cota de piață a lui Alexander Isak, potrivit Transfermarkt.
- În 52 de selecții la naționala Suediei, Alexander Isak a marcat 16 goluri.
- Contractul lui Alexander Isak cu Newcastle expiră în vara anului 2028.
- 62 de goluri în 109 de partide a marcat Alexander Isak pentru Newcastle, în cele 3 sezoane petrecute pe ”St. James Park”.
- Pe lângă Newcastle, Alexander Isak a mai evoluat în carieră pentru AIK Fotboll, Borussia Dortmund, Willem II și Real Sociedad.
- 139 de goluri a marcat Alexander Isak în întreaga carieră.
Etichete: liverpool , newcastle , jurgen klopp , alexander isak , transfer alexander isak , harvey elliot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de grătare, jocuri de volei și tratamente în centre spa, participanții la un program...