Pep Guardiola îl vrea la Manchester City pe ”cel mai mare trădător”
articol scris de Digi Sport07.12.2024, 12:10
Manchester City a primit o adevărată lovitură la sfârșitul lunii septembrie, atunci când Rodri (28 de ani) s-a accidentat în meciul cu Arsenal.
Serie A: Como - Milan, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Nott. Forest - Liverpool, marți, 22:00, DGS 1
”Balonul de Aur” a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate de la piciorul drept și va lipsi până la finalul stagiunii 2024/2025, motiv pentru care ”Cetățenii” caută cu ”disperare” un nou mijlocaș central.
Pep Guardiola a pus ochii pe Pepelu
După ce mai mulți fotbaliști au fost analizați pentru un potențial transfer în perioada de mercato a iernii, ”Cetățenii” au oprit căutările la Pepelu (26 de ani), după cum anunță cei de la TNL.
Conform sursei citate, Pep Guardiola este convins că mijlocașul central spaniol îl poate înlocui perfect pe Rodri, cel care ar reveni abia în luna mai a anului 2025.
Pepelu este unul dintre cei mai importanți jucători de la Valencia, însă ”Liliecii” nu s-ar împotrivi unui transfer la Manchester City în schimbul unei sume corect.
- 22 de milioane de euro este cota de piață actuală a spaniolului, potrivit transfermarkt.com.
- 13 meciuri a jucat Pepelu în acest sezon pentru Valencia, timp în care a marcat de două ori și a oferit două pase decisive.
Pepelu a fost numit ”cel mai mare trădător”, după ce a semnat cu Valencia
După ce și-a terminat junioratul, mijlocașul central a evoluat la formația a doua a celor de la Levante, după care a fost împrumutat la Hercules. A revenit și, în 2019, și-a făcut loc în lotul primei echipe, pentru care a adunat 78 de apariții.
A mai jucat sub formă de împrumut în Portugalia, la Tondela și Vitoria Guimaraes, iar în urmă cu un an a semnat ”pe viață” cu Levante. Dacă-și ducea contractul la bun sfârșit, până în 2032, Pepelu avea 34 de ani la încheierea înțelegerii și, cel mai probabil, s-ar fi retras apoi.
Dar acest lucru nu s-a întâmplat și, la doar un an după ce a semnat contractul ”gigantic”, a plecat de la Levante chiar la marea rivală, Valencia. ”Liliecii” au plătit 5 milioane de euro pentru transferul mijlocașului și i-au oferit acestuia un contract pe 5 ani. În plus, i-au stabilit o clauză de reziliere în valoare de 100 de milioane de euro.
Imediat, fanii de la Levante au răbufnit și l-au numit pe fotbalist ”cel mai mare trădător”.
Etichete: manchester city , premier league , valencia , transfer , la liga , pepelu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Uniunea Europeană trebuie să-și regândească prioritățile bugetare pentru a crește cheltuielile...