Pleacă Messi de la Barça? Aguero: ”Voi încerca să-l conving să vină în Anglia”
03.12.2014, 09:24Kun Aguero și Leo Messi sunt nu doar colegi de națională, ci și buni prieteni. Cele două staruri argentiniene împart aceeași cameră în deplasări și joacă împreună la naționala țării lor încă de când erau copii.
Media: Liga Digisport, marți, 15:30, DGS 1
Liga 2: Concordia - Csikszereda, marți, 19:30, DGS 1
Așa se explică de ce atacantul lui Manchester City crede că poate să-l influențeze pe prietenul său să vină, din sezonul următor, în Premier League. ”Va fi dificil, dar voi încerca să-l conving pe Leo să vină în Anglia”, a declarat Sergio Aguero, după primirea premiului de ”cel mai bun jucător” al anului, acordat de Asociația Suporterilor englezi.
În ultimii ani se părea că Aguero va fi cel care va ajunge la Barcelona, pentru a fi coleg cu Leo Messi, dar în ultimele luni s-a speculat, în dese rânduri, că decarul catalanilor ar putea pleca la finalul acestui sezon. Însuși starul Barcelonei a declarat că nu exclude posibilitatea de a pleca de la clubul la care evoluează în prezent. Deși se părea că Chelsea ar fi în pole position pentru a-l transfera, mizând pe prietenia argentinianului cu Cesc Fabregas, se pare că Aguero are alte planuri pentru colegul său.
În urmă cu o săptămână, Manuel Pellegrini a fost întrebat despre posibilitatea ca Messi să ajungă la Manchester City și chilianul a răspuns că ”e vorba doar de zvonuri” doar cu jumătate de gură, susține presa spaniolă, lăsând loc de speculații în continuare.
”În prezent, eu joc la Barcelona. Vreau să fie un sezon foarte bun și să câștig tot ce se poate, nimic altceva. Apoi, vom vedea. Nu se știe niciodată. Mai ales în lumea fotbalului!” - Lionel Messi, în urmă cu două săptămâni
250 de milioane de euro e clauza de reziliere a contractului lui Lionel Messi
În 2018 expiră contractul lui Messi cu Barcelona
Etichete: premier league , barcelona , leo messi , argentina , kun aguero , colegi , argentinieni , incerc sa-l aduc in anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un oficial ucrainean a oferit mai multe detalii despre primele lupte între trupele ucrainene și...