Reacția presei din Spania, după ce Horațiu Moldovan a încasat 4 goluri la debutul pentru Real Oviedo
articol scris de Digi Sport29.10.2025, 14:08
Real Oviedo a fost eliminată în mod rușinos din Cupa Spaniei, după 2-2 (2-4, după prelungiri) cu Ourense, formație aflată în al treilea eșalon fotbalistic spaniol.
Fotbal Europa League: FCSB - Feyenoord, joi, 19:45, DGS 1
Conference League: Universitatea Craiova - Sparta Praga, joi, 22:00, DGS 1
La oaspeți, Horațiu Moldovan (27 de ani) a fost aruncat din primul minut în luptă de către antrenorul Luis Carrion (46 de ani) și a bifat primul meci ca titular la formația de pe ”Carlos Tartiere”.
Spaniolii au remarcat intervențiile salvatoare ale lui Horațiu Moldovan, din meciul Ourense - Real Oviedo
Chiar dacă a încasat patru goluri de Ourense, Horațiu Moldovan a fost notat de specialiștii de la Sofa Score cu 8,2 și a fost considerat drept unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.
Nici presa din Spania nu a rămas impasibilă după debutului românului de la Real Oviedo. Ibericii au remarcat paradele lui Moldovan, dar au subliniat că goalkeeper-ul a avut și momente când a fost nesigur.
”Nu a fost nevoie să intervină decât abia în minutul 43. A făcut două parade bune pe final de primă repriză.
În partea secundă, a avut o paradă crucială cu piciorul, dar au existat și anumite momente de nesiguranță. A primit patru goluri în total, dar măcar a împiedicat un al cincilea, apărând o lovitură de pedeapsă”, a notat presa din Spania.
Cum a fost eliminată Real Oviedo de Ourense din Cupa Spaniei
Formația de pe locul 19 din La Liga a deschis scorul prin Brekalo (17 - penalty) și era deja cu gândul la turul următor. Ourense, însă, a restabilit egalitatea în minutul 53, când Ramos l-a surprins pe Moldovan cu un șut din marginea careului.
Oviedo a revenit în avantaj, în urma reușitei lui Ilic (61), și puțini se mai așteptau la ceea ce a urmat. În minutul 90+4, ”lanterna roșie” din al treilea eșalon a egalat din nou și a trimis partida în prelungiri, după golul lui Jelbat, cu capul, din câțiva metri.
În prima repriză suplimentară, Moldovan a mai fost învins o dată, de Ouhdadi (98) de această dată, cu o execuție lângă bară, din interiorul careului. În minutul 114, Ourense a dus scorul la 4-2, după ce Bouzaig l-a învins pe român de la punctul cu var, și a stabilit rezultatul final.
A fost un eșec rușinos pentru Oviedo, în fața unei grupări de liga a treia care nu a câștigat niciun meci în campionat până acum (5 remize și 4 eșecuri). În ciuda celor 4 goluri încasate, Moldovan nu a avut o prestație dezastruoasă. Și-a salvat echipa în mai multe rânduri și a parat un penalty în minutul 120+3.
Etichete: cupa spaniei , real oviedo , horațiu moldovan , ourense
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Danemarca a inclus pentru prima dată SUA pe lista amenințărilor din cauza pretențiilor lui Trump...