Foto S-a construit în România și a costat 1.500.000€: FRF a publicat imaginile
articol scris de Digi Sport18.03.2025, 22:21
O nouă bază sportivă impresionantă a fost construită în România, la Dej.

SuperLiga: ”U” Cluj - Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Cupa Spaniei: Barcelona - Real Madrid, sâmbătă, 23:00, DGS 1
Noua bază sportivă a costat 1.500.000 de euro, după cum a anunțat Federația Română de Fotbal.
Baza sportivă de 1.500.000 de euro de la Dej: imaginile publicate de FRF
Baza sportivă de la Dej e gata de a fi utilizată, iar FRF a publicat imaginile cu terenurile construite cu ajutorul CNI.
Galerie Foto
”Încă o bază sportivă modernă a fost inaugurată, la Dej. Aceasta este cea de-a 40-a bază sportivă finalizată. Alte aproape 60 sunt încă în proces de finalizare. Pentru încă aproximativ 50 de construcții se așteaptă aprobarea.

Programul de construire a 400 de terenuri pentru fotbalul de bază, prin Compania Naţională de Investiţii, lansat în cadrul organizării Turneului Final UEFA EURO 2020 în România, continuă prin inaugurarea unei noi baze de Tip 1.
Acestea sunt rezultatul investiției Guvernului în infrastructura sportivă, cu o valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro fiecare. Fiecare bază este echipată cu un teren sintetic de fotbal, nocturnă, tribune, vestiare și o parcare, alături de un teren mai mic, 40 x 20 metri, multifuncțional.
Scopul acestor baze este de a crea condiții moderne pentru dezvoltarea fotbalului de bază și îmbunătățirea experienței practicanților și a suporterilor. Fiecare bază sportivă dispune de două terenuri: unul de dimensiuni standard și unul mai mic, multifuncțional.
Inițiativa face parte din Programul EURO 2020, iar la finalizarea acestuia vor exista în total 400 de terenuri pentru fotbalul juvenil, dintre care 300 vor fi integrate în cele 150 de baze sportive și alte 100 în școli. Astfel, se creează o infrastructură durabilă pentru promovarea sportului și pentru organizarea evenimentelor fotbalistice în condiții moderne în întreaga țară”, a transmis FRF, pe site-ul oficial.
Etichete: frf , cni , dej , baza sportiva dej , baza sportiva romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Un satelit secret rusesc, despre care oficialii americani cred că este conectat la sistemul nuclear...