"Să vă spun care e marea calitate a lui Chivu. Nu s-a vorbit despre asta". Fostul șef al românului a spus totul
articol scris de Digi Sport19.06.2025, 17:07
Director general al Parmei sezonul trecut, Federico Cherubini a vorbit într-un interviu acordat Gazzetta di Parma despre traiectoria fulminantă pe care a urmat-o cariera lui Cristi Chivu în antrenorat.

SuperLiga: Botoșani - Farul, luni, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Dinamo, luni, 21:30, DGS 1
Chivu a fost ales pentru a se crea o "ruptură" totală de mandatul fostului antrenor, Fabio Pecchia. Cherubini spune că marea calitate a lui Chivu este că știe să colaboreze cu cei din jurul său.
Cherubini: "Chivu? Îl știam ca profesionist, dar să-l descopăr ca om a fost foarte plăcut"
Oficialul a explicat pe larg rațiunea din spatele numirii lui Chivu la Parma și s-a declarat cucerit de metodele românului.
"Aveam nevoie de cineva care să reprezinte o ruptură de Fabio Pecchia. Am avut norocul să-l întâlnim pe Cristi în călătoria noastră. Unul dintre motive, despre care nu s-a vorbit, este capacitatea lui de a construi un staff câștigător împreună cu oameni care nu lucraseră niciodată cu el. Asta e o mare calitate a lui. Sunt foarte fericit că am petrecut aceste 4 luni lângă el. Îl știam ca antrenor, ca profesionist, îl urmărisem. Dar nu-l știam ca persoană. A fost o descoperire foarte plăcută", s-a confesat Cherubini.
Întrebat dacă a înțeles decizia lui Chivu de a cere rezilierea cu Parma pentru a merge la Inter, Cherubini n-a stat pe gânduri: "Cine ar fi beneficiat de păstrarea unui antrenor care este chemat de o echipă care a jucat în finala Champions League? Cu ce motivație ar mai fi rămas?"

Chivu a debutat oficial pe banca Interului în meciul cu Monterrey (1-1), de la Mondialul Cluburilor.
Etichete: inter , cristi chivu , federico cherubini , fabio pecchia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Invitat în studioul Digi24 la emisiunea „Briefing”, ministrul Muncii Florin Manole a răspuns unei...