Scandal înainte de Mondial! În frunte cu Mbappe, francezii au acuzat Federația din cauza pariurilor: ”Situația e gravă”
articol scris de Digi Sport09.06.2026, 08:18
Jucătorii naționalei Franței ar putea cauza un scandal, chiar înainte de Cupa Mondială 2026, cel mai așteptat eveniment al acestui an care este programat între 11 iunie și 19 iulie în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Fotbal SuperLiga: FCSB - FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Botoșani, vineri, 18:30, DGS 1
Până la startul turneului final, presa din Hexagon a anunțat o mare nemulțumire a ”Cocoșilor Galici” pe care au reclamat-o Federației.
Fotbaliștii naționalei Franței au acuzat Federația, chiar înainte de Mondial
Concret, cei de la lequipe.fr susțin că fotbaliștii lui Didier Deschamps, în frunte cu Kylian Mbappe, s-au arătat iritați după ce au apărut într-o reclamă la pariuri online.
Conform sursei citate, Rayan Cherki, Kylian Mbappe, Michael Olise, Desire Doue și Ousmane Dembele ”au fost folosiți” pentru a promova o rețea de pariuri, lucru de care s-au arătat nemulțumiți și au cerut socoteală Federației.
Concret, fotbaliștii au susținut o ședință foto, însă nu ar fi fost informați corect despre scopul ei, iar reclama apărută nu ar respecta termenii stabiliți de avocați și Federația Franceză de Fotbal în 2023.
Jurnaliștii francezi susțin că ”situația este una gravă”, iar lucrurile ar trebui să se rezolve cât mai repede pentru ca tensiunile să se oprească înainte de Cupa Mondială, unde echipa lui Deschamps este una dintre favorite.
Recent, Kylian Mbappe, cel care este și căpitanul Franței, a vorbit în presă despre modul în care jocurile de noroc afectează persoanele.
”Nu am fost de acord în unele cazuri, cum ar fi în cazul firmelor legate de alimentația nesănătoasă și de jocurile de noroc.
Mulți dintre noi provenim din cartiere în care aceste lucruri au distrus multe vieți. Eu însumi cunosc oameni care au avut de suferit din cauza asta”, a declarat Mbappe.
Lotul Franței pentru Cupa Mondială 2026:
- PORTARI: Mike Maignan (AC Milan), Robin Risser (Lens), Brice Samba (Rennes).
- FUNDAŞI: Lucas Digne (Aston Villa), Malo Gusto (Chelsea), Lucas Hernandez (Al-Hilal), Theo Hernandez (PSG), Ibrahima Konate (Liverpool), Jules Kounde (Barcelona), Maxence Lacroix (Crystal Palace), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern).
- MIJLOCAŞI: N'Golo Kante (Fenerbahçe), Manu Kone (AS Roma), Adrien Rabiot (AC Milan), Aurelien Tchouameni (Real Madrid), Warren Zaire-Emery (PSG).
- ATACANŢI: Maghnes Akliouche (Monaco), Bradley Barcola (PSG), Rayan Cherki (Manchester City), Ousmane Dembele (PSG), Desire Doue (PSG), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), Michael Olise (Bayern), Kylian Mbappe (Real Madrid), Marcus Thuram (Inter).
Grupele de la Cupa Mondială 2026:
Etichete: cupa mondiala , dembele , mbappe , cherki , scandal franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jude Bellingham (23 de ani) a oferit imagini greu de crezut la finalul meciului Anglia - Argentina...