Au ajuns la un acord! După ce soția i-a dăruit patru copii și amanta doi, pleacă. Pe cine ia cu el în noua aventură
articol scris de Digi Sport17.01.2025, 12:01
Internaţionalul englez Kyle Walker (34 de ani), fundaşul campioanei en-titre a Angliei, Manchester City, este dorit de echipa italiană AC Milan.

UCL: Club Brugge - Atalanta, miercuri, 19:45, DGS 1
UCL: Celtic - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1
Conform site-ului Calciomecato.com, clubul lombard a ajuns deja la un acord cu Walker, care şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la Manchester City în această iarnă.
Kyle Walker s-a înțeles cu AC Milan! Soția sa ar urma să meargă alături de el în Italia
Negocierile dintre cele două părţi se poartă de câteva zile, iar apărătorul englez pare să prefere o mutare pe San Siro în faţa altor alternative, inclusiv o plecare în Arabia Saudită.
În vârstă de 34 de ani, Kyle Walker joacă din 2017 la Manchester City, alături de care a câştigat şase titluri în Premier League, precum şi Liga Campionilor (2023), între alte trofee, notează Agerpres.
Odată cu mutarea în Serie A, englezul speră să-și repare și căsnicia cu Annie Kilner (32 de ani), alături de care are patru copii.

Galerie Foto
La începutul anului trecut, partenera jucătorului a luat decizia de a-l da afară din casă, după ce Lauryn Goodman a sunat-o și i-a spus că i-a dăruit lui Walker încă un copil, al doilea din relația extraconjugală pe care Annie Kilner o credea încheiată.
Galerie Foto
A urmat un an în care cei doi s-au separat și s-au împăcat de mai multe ori. În octombrie 2024, presa din Anglia a notat că soția lui Walker s-ar fi decis: a cerut divorțul și jumătate din averea de aproximativ 32 de milioane de euro a fotbalistului. Ulterior, au petrecut sărbătorile de iarnă împreună.
Conform The Sun, Annie Kilner și cei 4 copii ar urma să se mute cu jucătorul în Italia, în speranța că-și vor putea salva relația începută în urmă cu aproape două decenii.
- 6,5 milioane de euro este salariul anual al lui Walker la City, aproximativ 125.000 de euro pe săptămână.
- 52,7 de milioane de euro a plătit Manchester City pentru transferul lui Walker de la Tottenham, în 2017.
Etichete: manchester city , ac milan , kyle walker , annie kilner , transfer kyle walker
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

James Howells, un expert în informatică care a devenit celebru pentru lupta sa care durează de mai...