Video Exclusiv Chivu, acuzat că vorbea în italiană și când era de față doar cu Man și cu Mihăilă
articol scris de Digi Sport06.06.2025, 09:10
Cristi Chivu (44 de ani) va semna, cel mai probabil, contractul cu Inter Milano, iar asta se va produce în cursul zilei de vineri.
Serie A UCL: Galatasaray - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Lens - Sporting, marți, 19:45, DGS 1
Antrenorul român a ajuns o variantă certă pentru patronatul chinez al grupării din Serie A după ce a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare, dar a contat și trecutul lui Chivu care este foarte strâns de nerrazzuri.
Chivu nu se desparte însă de Parma chiar în cele mai cordiale condiții. Românul era așteptat de diriguitorii celor de la Parma ca să semneze joi contractul, numai că acesta a cotit-o spre Milano pentru a bate palma cu Inter.
Chivu, acuzat că vorbea în italiană și când era doar cu Man și Mihăilă de față
Pe de altă parte, Chivu se pare că nu a reușit nici să colaboreze foarte bine cu Dennis Man (26 de ani) și cu Valentin Mihăilă (25 de ani).
Jurnalistul Decebal Rădulescu a dezvăluit, prezent fiind în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, două episoade care-l au în prim plan pe Chivu în raport cu Man și Mihăilă.
În afara episodului în care Chivu l-a dat afară pe Man din antrenament, de față cu toată lumea, despre care ați citit pe digisport.ro joi seara, antrenorul se pare că a mai fost protagonist într-o scenă care nu-l punea în cea mai bună lumină.
Conform colaboratorului Digi Sport, Chivu se pare că li se adresa în italiană și lui Man și lui Mihăilă și în ipostazele în care erau doar ei în preajmă.
”O să-ți spun ce am aflat și probabil că se va putea confirma la un moment dat”, a spus, inițial, Decebal Rădulescu, după care nu prea a mai vrut să continue.
Radu Naum, moderatorul emisiunii a intervenit și a preluat inițiativa.
”Ce, nu e de zis? Mie mi-ai zis-o, în pauză, și mi se pare că are o noimă. Pentru că jucătorii români tind să nu se integreze. Și atunci, tind să rămână ei cu ei, în limba lor. E adevărat?”, a spus Naum.
”Să le vorbești doar în limba italiană când ești doar tu cu ei, nu mi se pare în regulă. Atenție, când ești doar cu ei (n.r. cu man și Mihăilă).
Să le vorbești în italiană, când ești doar cu el sau cu ei, mi se pare...”, a mai spus Rădulescu, la Digi Sport.
VIDEO cu Decebal Rădulescu despre relația dintre Cristi Chivu, Dennis Man și Valentin Mihăilă
Cristi Chivu l-a dat afară din antrenament pe Dennis Man, după un clinci cu Pellegrino
După venirea lui Chivu, Man a început să joace din ce în ce mai puțin, până a ajuns rezervă neutilizată. În platoul Fotbal Club a fost povestit un episod care ar fi contribuit la răcirea relației dintre cei doi români.
"Știi că, în perioada în care a fost la Parma, a discutat foarte puțin despre românii lui. N-am auzit să zică mai mult de două cuvinte. Din contră! Man a fost și dat afară.
O să-ți spun ce am aflat eu și probabil că se va putea confirma la un moment dat. În timpul unui antrenament, Man a primit o lovitură destul de dură de la un coleg argentinian, Pellegrino.
În momentul ăla, foarte nervos, Man s-a ridicat și l-a înjurat serios în limba română. Chivu era în preajmă. Argentinianul l-a înjurat și el înapoi, în limba lui.
Dar, Chivu, în limba italiană, a ales să-l dea afară din antrenament pe Man. Și atunci am auzit că a fost ruptura definitivă între jucător și antrenor.
Acum, nu știu dacă Man a forțat o chestiune de genul ăsta sau nu, un mic frecuș ca să plece.
Dar 100% s-a întâmplat", a povestit jurnalistul Decebal Rădulescu.
- Dintre cele 13 meciuri cu Cristi Chivu la cârmă, Dennis Man a jucat 10 (patru titular și șase rezervă), cu zero goluri și un assist. Valentin Mihăilă a fost accidentat și n-a jucat niciun minut.
Etichete: cristi chivu , chivu inter , dennis man , valentin mihaila , chivu parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bogdan Peșchir (bogpr), trimis acum în judecată, după ce a susținut cu aproximativ un milion de...