Cristi Chivu l-a lăsat rezervă, iar apoi a izbucnit scandalul! Telefon în timpul meciului și OUT de la Inter
articol scris de Digi Sport11.02.2026, 09:16
Benjamin Pavard (29 de ani) a început sezonul ca titular la Inter în 5-0 cu Torino, în prima etapă de Serie A, după care Cristi Chivu (45 de ani) l-a lăsat rezervă cu Udinese.
Serie A UCL: Sporting - Bodo/Glimt, marți, 19:45, DGS 1
UCL: Manchester City - Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
Formația de pe ”Meazza” a pierdut duelul din runda a doua, 1-2, iar acum jurnaliștii italieni au dezvăluit o întâmplare care a avut loc în timpul disputei.
Anturajul lui Pavard i-a contactat pe cei din conducere chiar in timpul meciului cu Udinese! OUT definitiv de la Inter
După ce au aflat că Benjamin Pavard este lăsat pe banca de rezerve, oamenii din anturajul lateralului francez au pus mâna pe telefon chiar în timpul partidei pentru a-și exprima nemulțumirea.
Apelul telefonic a avut un ”rezultat dezastruos”, după cum au relatat jurnaliștii italieni. În zilele imediat următoare, în septembrie, Inter l-a cedat pe Pavard împrumut la Marseille și l-a adus pe Akanji de la Manchester City.
Pavard are o clauză de cumpărare de 15 milioane de euro, dar clubul și fanii francezi nu sunt deloc mulțumiți de prestațiile sale din ”Hexagon”.
De aceea, cel mai probabil, Marseille va alege să nu-l cumpere pe campionul mondial din 2018. Însă, mesajul conducerii lui Inter este clar: Pavard nu va mai îmbrăca niciodată tricoul liderului din Italia.
Pavard ajungea în 2023 la Inter, după ce italienii le plăteau celor de la Bayern Munchen suma de 31 de milioane de euro. În 70 de meciuri la echipa de pe ”Meazza”, francezul a reușit un gol și patru assisturi.
Etichete: inter , udinese , cristi chivu , marseille , benjamin pavard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Dacă începutul de an era marcat de controversele privind preluarea controlului asupra Groenlandei...