Dan Șucu a luat o decizie și i-a câștigat definitiv pe fanii clubului Genoa!
articol scris de Digi Sport15.01.2025, 17:49
Marți, 14 ianuarie, Dan Șucu a acordat un interviu celor de la Genoa, la doar o zi distanță după ce a devenit președintele clubului la care deține 77% dintre acțiuni.

SuperLiga: Farul - Gloria Buzău, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, luni, 20:00, DGS 1
Omul de afaceri a decis să vorbească în limba italiană, iar fanii ”Grifonilor” au apreciat din plin acest aspect.
Dan Șucu i-a impresionat pe fanii clubului Genoa, după ce a decis să vorbească în italiană
Foarte mulți dintre fanii clubului din Genova care au văzut clipul respectiv au ținut să-l felicite pe Dan Șucu, deoarece a vorbit în italiană și, potrivit acestora, s-a descurcat excelent.
”Chiar arată ca unul dintre noi”, ”Nu ne-a promis marea cu sarea, ci ne-a spus că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să căutam echilibru”, ”Chiar arată ca un om echilibrat, îmi place de el”, ”Chiar pare un om bun”, ”Bine ai venit, președinte”, ”Cuvinte frumoase, o persoană cum trebuie să fie”, ”O persoană elegantă, vorbește frumos”, au fost câteva dintre comentarii.
Un utilizator a făcut și o glumă pe seama lui Mateo Retegui, atacant italian născut în Argentina, cu 18 selecții pentru ”Squadra Azzura”: ”Vorbește italiană mai bine decât Retegui”.
Declarațiile lui Dan Șucu

"Cred și sunt sigur că cea mai bună calitate este capacitatea de a avea încredere. Încrederea că azi este mai bine decât ieri și că mâine va fi mai bine decât azi. Dacă poți face asta, probabil că poți deveni un lider bun", a declarat Dan Șucu, potrivit presei din Italia.
De asemenea, acționarul celor de la Rapid a mai vorbit și despre viitorul clubului grifon.
"Sunt convins că Genoa nu trebuie să aibă doar un prezent, ci și un viitor. Pentru a avea un prezent și un viitor împreună, este nevoie de stabilitate și echilibru. Ceea ce mă obsedează este posibilitatea de a oferi echilibru", a mai spus omul de afaceri.
Diana Șucu, după ce soțul ei a devenit președinte la Genoa: ”Grande presidente!”
Galerie Foto
Consiliul de Administrație al celor de la Genoa este compus acum din Dan Șucu (președinte), Andres Blazquez (membru executiv), Flavio Ricciardella (membru executiv), Alessandro Giudice, Cosmin Golea, Razvan Rat și Alberto Zangrillo.
Diana Șucu s-a declarat extrem de încântată de noua funcție preluată de soțul ei la genovezi și l-a descris pe omul de afaceri, în limba italiană, ca ”Grande Presidente (n.r. un mare președinte)”, într-o postare pe rețelele sociale.
Etichete: genoa , dan sucu , fani genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat de acord cu boicotarea supermarketurilor „în ceea ce privește...