Dezamăgit de colegi? Top-ul din Serie A în care Dennis Man e la egalitate cu locul 14 de la Balonul de Aur
articol scris de Digi Sport05.11.2024, 12:05
Dennis Man (26 de ani) face un sezon bun în tricoul celor de la Parma.
SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:00, DGS 1
EURO 2024: Suedia - România, vineri 16:25, DGS 1
Fotbalistul de bandă dreaptă a reușit trei goluri și două pase decisive în cele 12 meciuri în care a fost utilizat, ceea ce înseamnă că a contribuit la cinci din cele 14 goluri înscrise de formația lui Fabio Pecchia în campionat.
Totuși, Dennis Man ar fi putut sta și mai bine la acest capitol, după cum arată statisticile.
Dennis Man, la egalitate cu Ademola Lookman la capitolul ocazii create în Serie A
Oficialii Serie A au întocmit un clasament în ceea ce privește ocaziile create de jucătorii din campionatul intern în acest sezon, iar internaționalul român se află pe locul 3, cu 23, la egalitate cu Ademola Lookman, cel care a înscris un hat-trick în finala UEFA Europa League și a fost printre nominalizații la Balonul de Aur 2024.
- Fotbalistul nigerian s-a clasat pe poziția a 14-a în clasamentul pentru cel mai prestigios premiu individual din fotbal.
Primul din acest top este Federico Dimarco (26 de ani), cu 27, cel care evoluează ca wingback (fundaș lateral ofensiv) în sistemul 3-5-2 al lui Simone Inzaghi de la Inter Milano.
Ademola Lookma are patru assist-uri și 6 goluri în acest sezon de Serie A, în timp ce Dimarco a marcat un gol și a pasat decisiv de două ori.
Parma, doar pe locul 14 în Serie A
După 11 etape disputate, Parma a adunat doar 9 puncte, chiar dacă avusese un start excelent de sezon, când a reușit să o învingă pe AC Milan, scor 2-1.
”Cruciații” au doar un punct peste Monza, Venezia și Lecce, echipele care ocupă locurile retrogradabile.
Etichete: serie a , parma , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La 5 decembrie 1994, Ucraina a semnat o serie de acorduri politice care ar garanta suveranitatea și...